Cu 10 la Bac mergi la UNTOLD!

Cu 10 la Bac mergi la UNTOLD!
© FOTO: UNTOLD
Cine s-a înscris la examenul maturităţii primeşte preţ special la abonamentele UNTOLD şi NEVERSEA.

Campania „Bac de 10” continuă și în acest an! Prin această campanie, aflată deja la a cincea ediție, organizatorii UNTOLD și NEVERSEA își propun să susțină performanța în educație și să-i premieze pe cei care iau nota 10 la examenul de bacalaureat. Campania se adresează elevilor de clasa a XII-a. În acest an, cine ia nota 10 la examenul maturității va primi un abonament gratuit pentru patru zile la ediția aniversară a festivalului UNTOLD. Aceste abonamente se pot ridica de la punctul de Acreditări din Sala Sporturilor „Horia Demian”, birou de Guest, începând cu data de 3 august, de la ora 8:00. Pentru validarea abonamentului trebuie să se prezinte actul de identitate şi diploma/adeverinţa care să ateste nota obţinută. Pe lângă participarea gratuită la unul dintre cele mai bune festivaluri de muzică din Europa, UNTOLD, absolvenții de 10 vor primi și câte un voucher în valoare de 500 de ron din partea Kaufland România, pe care îl vor putea folosi în festival.

În plus, toți cei care s-au înscris la examenul de bacalaureat în sesiunea din vară vor putea achiziționa abonamentul la un preț special, atât la UNTOLD cât și la NEVERSEA: la festivalul NEVERSEA la prețul special de 499 ron plus taxe din prețul final al abonamentului de 599 ron plus taxe, şi la festivalul UNTOLD la prețul de 715,20 ron plus taxe din prețul final al abonamentului de 892,32 plus taxe. Formularele se pot completa pe site https://untold.com/en/bacde10 până în data de 29 iunie. După completarea formularului și validarea datelor introduse, se vor primi pe e-mail informaţii despre modalitatea de achitare a abonamentelor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !