Cu Metalul, Şoimii nu au decât varianta victoriei

De Leo Sfara
Cu Metalul, Şoimii nu au decât varianta victoriei
După startul fals din play-out, Şoimii Pâncota are ocazia sâmbătă, de la ora 11, să mai „dreagă busuiocul”. Are meci la Reşiţa, cu codaşa Metalul şi e un prilej tocmai nimerit pentru trecerea în cont a trei puncte şi reface a moralului.

Antrenorul Zsolt Muzsnay tot încearcă să închege un prim unsprezece competitiv, la mijlocul acestei săptămâni elevii săi disputând un joc de verificare contra celor de la Şiriana Şiria (liga 6). A fost 3-0 pentru pâncotani, dar glurile au venit abia în ultima jumătate de oră.
Primul unsprezece folosit miercuri ar putea fi şi cel care va intra pe teren şi în jocul cu Metalul. Adică: Cioară – Dan, Pascariu, Dubeștean, Siminic – Pavel – Gâlcă, Issa, Leucuța, Pirtea – M. Ion.

Se remarcă revenirea portarului Cioară, care a fost accidentat multă vreme, dar şi a lui Pirtea, care şi-a ispăşit cele trei etape de suspendare. În schimb, Dragoş Dragalina (foto) e out pentru Reşiţa, fiind suspendat o etapă după cartonaşul roşu primit cu Olimpia. În plus, i s-a aplicat şi o penalitate de 530 de lei.

Jucătorii de la Şoimii Pâncota îşi aşteaptă încă salariile pe luna februarie, însă totul depinde de cei de la Primărie, care acum ceva vreme au spus că nu vor mai finanţa echipa. Rămâne de văzut dacă va fi aşa, mai ales că – acum – situaţia e şi mai grea, deoarece este dificil să se evite retrogradarea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase