Cu multe „muşte” pe căciulă, în trafic

1Comentariu
Cu multe „muşte” pe căciulă, în trafic
În cadrul unei acţiuni a poliţiştilor rutierişti pe raza localităţilor Zădăreni – Felnac – până la limita cu judeţul Timiş, au fost controlate 127 de autovehicule şi s-au efectuat 11 testări cu etilotestul.

Astfel, trei şoferi au „picat” la examenul privind alcoolul; este vorba despre Aurel Octavian Micoroi, de 48 de ani, din Zădăreni, Alin Petru Matei, de 25 de ani, din Călugăreni şi George Toderiţă, cetăţan australian, care se afla la volanul autoturismului proprietate personală.

Nu în ultimul rând, mai consemnăm şi faptul că, la semnalul agentului de circulaţie, şoferului unui autoturism marca Opel Astra, înmatriculat în Italia, nici nu i-a dat prin gând să oprească, fapt pentru care poliţiştii l-au urmărit, ca-n filme, până în satul Satu Mare, comuna Secusigiu.

Maşina a fost blocată, iar şoferul Vasile Ursa, de 27 de ani, din Arad, s-a dovedit că nu oprise fiindcă furase autoturismul din curtea unei societăţi comerciale din Arad şi nu s-ar fi dat, fireşte, prins.

În plus, s-a mai dovedit că Ursa era sub influenţa băuturilor alcoolice şi i s-au recoltat probe pentru stabilirea alcoolemiei. Cireaşa de pe tort însă a constituit-o faptul că, pe lângă toate relele, bărbatul nici nu avea permis de conducere. Va avea de răspuns, de bună seamă, la o serie întreagă de întrebări.

Eugenia Pantea



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor