Cu noaptea în cap la Serviciul „Paşapoarte”

De Valentin Goran
19Comentarii
Cu noaptea în cap la Serviciul „Paşapoarte”
© FOTO: Valentin Goran
Îmbulzeala de la „Pașapoarte”, nu poate fi evitată în august. Doar o derogare de la Ministerul de Interne ar putea face posibilă deschiderea a încă două ghișee.

Agitație, bebeluși și mămici obosite, tați ajunși la capătul nervilor, dormit în mașini și îmbulzeală mai ceva ca la cozile pentru pâine sau portocale de pe vremea lui Ceaușescu. Ba, uneori, chiar şi jigniri şi îmbrânceli. Motivul? A crescut numărul cetățenilor care vor să își schimbe pașaportul sau să-şi facă unul. Un fenomen care se întâmplă, exact la fel, de ani buni de zile. Mai exact, în fiecare an, în lunile iulie și august, numărul celor care depun cereri explodează.

O statistică de la Instituția Prefectului, Serviciul Pașapoarte Arad, compară primele 10 zile ale lunilor iunie, iulie și august şi indică vădit calvarul de la Paşapoarte: în perioada 1 iunie – 10 iunie, au fost rezolvate 728 de cereri; în perioada 1 iulie – 10 iulie, au fost înregistrate 972 de cereri, iar în 1 august – 10 august, au fost primite 1.556 de cereri. De menționat că toate cererile au fost soluționate. Ca să vă faceți o părere, în luna iulie 2017 au fost înregistrate per total 4.142 de cereri, ceea ce ne face să credem că în luna august, dacă continuă acestă afluență, vor fi înregistrate peste 6.000 de cereri per total.

Între arădenii supărați și nervoși

Dar să revenim la durerea cetățenilor și la cozile infernale. Ne-am aflat două dimineți la rând printre arădenii revoltați care așteptau la cozile infernale. Trebuie să specificăm că la aceste cozi stau și zeci de copii de toate vârstele, de la câteva luni până la câțiva ani. Un arădean, de exemplu, a venit de la ora 1:00, adică cu noaptea în cap, pentru ca să fie primul și a reușit. Dar a dormit în mașină și a stat ore întregi pe loc până aproape de ora 10:00 ca să reușească. Cei mai mulți cetățeni vin de pe la orele 4:00 – 5:00 dimineaţa când numărul de ordine ajunge deja la 40 din 150 de solicitanți primiți, pe zi, la cele trei ghișee. Dacă ajungi la 8:30 când începe programul de lucru nu ai nicio șansă să mai ajungi în acea zi la rând.

Zeci de familii vin cu copii din județ, de la zeci de kilometri depărtare și stau cu copiii în brațe și câte opt ore la aceste cozi. „Nu mai rezistăm! Este chiar atât de greu să mai deschidă ghișee? Ne umilesc, ne țin aici ca pe câini. Eu am pierdut două zile ca să pot depune actele, iar a doua dimineață ca să reușesc am venit de la ora 4.00 cu tot cu nevastă și copil, că nu am avut cu cine să îl lăsăm. Prima zi am venit la 8:30 și nu am mai ajuns că erau prea mulți la coadă”, ne spune un preot din județ. „Ne-am întors pe vremea lui Ceaușescu cu aceste cozi. Vai și amar de noi. Eu lucrez afară, dar acolo nu vezi atâta lipsă de respect pentru contribuabili. Nu ar trebui ca acum, în 2017, să nu mai fim obligați să stăm la cozi?”, ne spune un tătic cu fetița de câțiva anișori în brațe. Am putea continua cu ce ne-au mai spus sute de cetățeni supărați că nu se ia atitudine deși se cunoaște problema. Dar ne oprim aici ca să nu „lungim” durerea.

Care este motivul?

Dar care este motivul îmbulzelii? Mulți cetățeni sunt întorși de la graniță deoarece au pașapoartele expirate şi ajung aici, alții care tranzitează orașul aleg să îl facă aici, în timp ce unii care lucrează în afară țării au venit pur și simplu în concediu în luna august și cu această ocazie își refac actele, ori alții au rămas cu pașapoartele expirate de mult, iar acum – în perioada concediilor – trebuie să le facă pentru a putea pleca unde își doresc.

La aceeași masă cu prefectul

Pentru că mulți cetățeni români vin și de la 1.00 dimineața, stau pe trotuare și dorm în mașini cu bebelușii după ei, iar situaţia se repetă de peste o lună, ne-am propus să cerem o întâlnire cu prefectul Aradului, Florentina Horgea, dar și cu comisarul șef de poliție Otilia Marcela Marchiş, șefa Serviciului Pașapoarte Arad. „Noi cunoaștem această situație cu care ne confruntăm an de an, cam în aceiași perioadă, respectiv lunile iulie și august, ultima fiind de departe cea mai solicitantă perioadă pentru acest serviciu. Îi rugăm pe arădeni, dar și pe cetățenii români din alte județe să nu vină de la ora 1:00 sau 5:00, ci de la 8:30 când începem să dăm bonurile de prezență. Fiecare cetățean trebuie să aștepte oricum câteva ore pentru ca actele să fie procesate, înregistrate, iar mai apoi să fie eliberat pașaportul. În alte județe se așteaptă și o săptămână. La noi totul se rezolvă într-o zi. Problema cea mai mare este că vin toți odată. Avem trei ghișee care primesc câte 50 de solicitări pe zi, avem un alt ghișeu care primește separat solicitări pentru eliberarea pașapoartelor pentru copii, tocmai pentru ca aceștia să nu aștepte foarte mult, iar noi lucrăm la capacitate maximă. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor a fost montată o tabelă electronică pe care apar numerele de ordine, iar în acest moment se lucrează la sistemul de depunere al cererilor on-line. După ce sistemul va fi implementat, cetățenii își vor putea rezerva și on-line, din timp, cu un număr de ordine, o dată la care să vină și să depună actele. Îi rugăm pe arădeni să vină în perioada programului de funcționare, iar noi vom face tot posibilul să îi preluăm cât mai repede cu putință”, a declarat Florentina Horgea, prefectul județului Arad.

Între 3 și 12 minute, un dosar

Despre timpii de așteptare, ne explică șefa Serviciului Pașapoarte Arad. „Timpul de procesare a unui dosar este cuprins între 3 și 12 minute. Depinde de actele care sunt aduse și de situația celor care solicită pașaport. Sunt mulți solicitanți care nu vin cu toate actele în regulă sau vin cu documente lipsă și de aici vin alți nervi, pentru că după ce au stat deja la coadă trebuie se se întoarcă tot aici. Noi rezolvăm absolut toate cererile care sunt depuse. Practic, din momentul în care ajungi la ghișeu și până când poți să pleci, durează câteva ore și nu câteva zile ca în alte județe. Cetățenii trebuie să țină cont că suntem oraș de graniță, fapt ce duce la o creștere considerabilă a solicitărilor față de alte județe”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, comisar șef de poliție Otilia Marcela Marchiș, șefa Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple al Județului Arad. Tot din discuțiile avute s-a ajuns la concluzia că în holul de intrare în instituția unde funcționează serviciul Pașapoarte, hol care nu are nicio destinație momentan, să fie aduse scaune și bănci pentru ca arădenii să nu mai facă coadă pe stradă.

În loc de concluzie

Totuși, cu sau fără sală de așteptare, cu bănci sau fără, cu stat de la 1:00 dimineața la coadă în picioare, sau doar de la 8.30, problema ar putea fi rezolvată urgent. Cum? Cu suplimentarea numărului de ghișee și personal pentru perioada iulie și august. Pentru asta, Instituția Prefectului ar trebui să sesizeze Ministerul de Interne cu privire la faptul că în lunile iulie și august numărul solicitărilor se dublează, cozile cresc, nervii sunt întinşi la maximum și să ceară derogare. În cazul în care cei opt angajați nu fac față numărului mare de solicitări, „ajutorul” poate să vină de la județele învecinate, care nu sunt orașe de graniță, de unde ar putea să vină personal calificat pentru această muncă și astfel să se mai deschidă măcar două ghișee. Astfel, cu adevărat, nimeni nu ar mai aștepta la nicio coadă.

Cum arată cozile de la paşapoarte prin ţară

Este mai mult decât evident faptul că fiecare oraș se descurcă cum poate pentru a rezolva situația. Sau mai bine zis nu se prea descurcă. La Serviciul de Paşapoarte din Dâmboviţa, părinţii cu copiii stau în faţa instituţiei încă de la ora 2.00 dimineaţa. În Bistriţa, angajaţii Serviciului de Eliberare a Paşapoartelor lucrează 12 ore pe zi pentru a face faţă fluxului cererii. La Braşov se fac liste de aşteptare, oamenii fiind nevoiţi să se prezinte la primele ore ale dimineţii pentru a obţine un bon de ordine. Zilnic sunt oferite 80 de bonuri de ordine, care se pot obţine de la ora 5.00. Instituţia se deschide la ora 8.30. La Galaţi s-a extins programul de lucru în luna august, urmând să se primească documente şi să se elibereze paşapoarte şi în afara programului normal de lucru, în zilele de 12, 14, 15 şi 19 august 2017. În Timişoara, pentru a se evita aglomeraţia de la Serviciul de Paşapoarte, din 22 iulie se lucrează cu publicul şi în zilele de sâmbătă, între orele 8-16, la trei ghişee.

Ţări în care nu e necesar paşaportul

Atât în România, cât și în alte state europene, intrarea sau ieșirea din țară se poate face doar cu cartea de identitate, fără a fi necesar pașaportul. Țările care permit intrarea pe baza cărții de identitate, fără a fi necesar pașaportul, sunt: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Danemarca, Elveția, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria și România.

 



19Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor