Cu sirena, spre urgenţă

De Valentin Goran
6Comentarii
Cu sirena, spre urgenţă
© FOTO: V.G.
Ne-am alăturat misiunilor unui echipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Arad.

V-aţi întrebat vreodată cum trec orele pentru angajaţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Arad? Cum fac fa­­ţă aceşti oameni, zi de zi, stresului? Ce se întâmplă în cadrul serviciului după ce a­­pelul 112 este preluat şi cum ajunge ambulanţa la urgenţă? Ei bine, vă spunem noi. Pentru câteva ore, ne-am alăturat angajaţilor din cadrul acestui serviciu pentru a lua pulsul de la faţa locului. Am avut ocazia să vizităm camera un­­de medicii şi asistenţii aflaţi în tură se odihnesc şi am stat alături de dispecer – vocea pe care o auzim când avem o urgenţă şi cerem ajutor la 112.

La drum în două misiuni

Mai mult, pentru cititorii Jurnal arădean şi www.aradon, ne-am alăturat unui echipaj medical format din şoferul Marius Moţiu şi asistentul Buftea Ionuţ – doi oameni minunaţi -, pe care i-am însoţit în două misiuni. Una dintre misiuni s-a consumat în zona UTA, unde unei bătrânici i s-a făcut rău pe stradă, iar cealaltă misiune pe strada Andrei Şaguna, la domiciliul unei arădence căreia i s-a făcut rău acasă. E drept, cele două misiuni nu sunt foarte spectaculoase, dar vă oferă prilejul să vedeţi ce se întâmplă în cadrul Serviciului de ambulanţă după ce este preluat apelul la 112.

O echipă solidă

Din prima, vă putem spune că fără pasiune şi empatie nu ai cum să lucrezi aici. Aceşti oameni sunt pregătiţi să ofere primul ajutor imediat după primirea apelului. Echipa de la Ambulanţă este complexă, cu substaţii în judeţ, cu departamente bine stabilite şi cu oameni bine pregătiţi şi dedicaţi. Desigur, îmbunătăţiri pot fi făcute, precum achiziţionarea de ambulanţe noi pentru înnoirea parcului au­­to, deblocarea de posturi, probleme care persistă de ani de zile. Dar Serviciul Judeţean de Ambulanţă Arad este tot timpul acolo unde e nevoie de el.

Sunt o familie

După prima vizită în sânul acestei mari familii, am rămas cu un sentiment plăcut. De la şefi şi până la şoferi, am simţit sentimentul de prietenie, de… echipă solidă. Aspecte importante în funcţionarea unui serviciu de urgenţă.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor