Cu „submarinul” pe o stradă din Arad

De Valentin Goran
3Comentarii
Cu „submarinul” pe o stradă din Arad
Deși se află la nici 15 minute de mers pe jos de Bulevardul Revoluției, strada Remus nu a văzut asfaltul niciodată.

Prea multe nu mai sunt de comentat după ce privim cu atenție instantaneele pe care le-am primit pe adresa redacției Jurnal arădean/Aradon de la cititorii noștri ce locuiesc aici. Strada Remus, căci despre ea este vorba, se transformă la fiecare ploaie într-un veritabil lac, atenție, în unele locuri pe toată lățimea drumului. Această stradă este paralelă cu strada Mihail Kogălniceanu, aflându-se între aceasta și râul Mureș. Deși se află într-o zonă foarte apropiată centrului, la nici 15 minute de mers pe jos, strada cu pricina nu a văzut, atenție, niciodată asfaltul. Este din pământ. Locuitorii străzii sunt indignați de atâta așteptare, de atâtea ierni și noroaie, de atâtea gropi și băltoace, de atâta praf pe timp de vară. Aşa că ne-au rugat să aflăm în cât timp se va ajunge și aici cu reabilitarea.

Se intervine cu material frezat

Pentru cititorii noștri am luat legătura cu reprezentanții Palatului Administrativ. Răspuns a și venit. „Strada Remus este una dintre străzile care se vor realiza în cadrul proiectului «Reabilitare străzi în Municipiul Arad-Etapa II». Suntem în procedură de achiziţie a contractului de execuţie, mai exact în perioada de evaluare a ofertelor. Până la desemnarea unui constructor, intenţionăm ca, odată ce se vor relua lucrările de drumuri, să intervenim pe strada Remus cu material frezat. Nu este o soluţie pe termen lung, dar încercăm să diminuăm disconfortul creat locuitorilor din zonă”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, Ralu Cotrău, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad.

În loc de concluzie

Un lucru cert este că strada Remus este inclusă în cadrul unui proiect pentru a fi reabilitată. De la proceduri, însă, și până la reabilitarea propriu-zisă vor trece luni bune, poate chiar ani. Vestea bună, însă, este că din primăvara acestui an, muncitorii vor interveni pe stradă cu material frezat, același material cu care sunt plombate și gropile din oraș.

26856137_2020313144909677_2039733158_n

26857075_2020312788243046_819855821_n

Taguri: ,


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor