„Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţie de Frontieră Vărşand, aflat în misiune pe DN 79, au descoperit în două autoturisme, care circulau în regim taxi, opt cetăţeni străini – trei femei şi cinci bărbaţi. Întrucât aceştia nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost transportaţi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele respective sunt cetăţeni din Irak, cu vârste cuprinse între 17 şi 59 de ani, şi se îndreptau către frontiera cu Ungaria. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări la finalizare urmând a fi luate masurile legale ce se impun”, au precizat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad. Potrivit acestora, în această lună, poliţiştii de frontieră au depistat în apropierea frontierei cu statul vecin, într-o pensiune dezafectată şi într-un imobil aflat în construcţie, în localităţile Sântana, judeţul Arad, şi Girişu de Criş, judeţul Bihor, 41 de cetăţeni din Afganistan, Iran, Irak, Somalia şi Sri Lanka, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria. „Menţionăm faptul că <<fapta persoanei care racolează, îndrumă, călăuzeşte, transportă sau adăposteşte o persoană, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României constituie trafic de migranţi şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. (art. 263 Cod penal)>>.
Astfel, recomandăm persoanelor care domiciliază în apropierea frontierei de stat sau care desfăşoară activităţi de transport, de taximetrie sau de transport ocazional să anunţe imediat echipajele Poliţiei de Frontieră sau să sune la numărul de telefon 021.9590 – serviciu telefonic care funcţionează non-stop – în momentul în care cetăţeni străini le solicită astfel de servicii”, au punctat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Cu taxi, spre frontieră! Opt irakieni prinși la Vărșand, în apropiere de granița cu Ungaria
Cu taxi, spre frontieră! Opt irakieni prinși la Vărșand, în apropiere de granița cu Ungaria
VĂRȘAND. Opt cetățeni din Irak, trei femei și cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 59 de ani, au fost depistați de polițiștii de frontieră de la Vărșand, în două autoturisme care circulau în regim taxi, îndreptându-se spre granița cu Ungaria. Cei opt erau solicitanți de azil în România.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 18-04-2024 sunt următoarele:
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au nevoie de sprijinul fanilor în încercarea de a prelungi ultimul act cu câștigătoarea sezonului regulat, care conduce cu 2-0 la general.
Local
Fostul preşedinte al Asociaţiei „Gai-Cartierul nostru” va fi unul dintre viitorii consilieri locali municipali.
Advertorial
Cardul de credit îți oferă o serie de avantaje care te pot ajuta să gestionezi banii mai eficient, însă e important să îl folosești cu responsabilitate pentru a evita dobânzi mari și datorii.
Local
Pentru prima oară după mult timp, preşedintele PNL Arad şi primarul municipiului au organizat o conferinţă comună.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!