Zece echipe s-au „luptat” pentru a ocupa podiumul concursului de protecție civilă. Astfel, la categoria gimnaziu, primul loc a fost ocupat de Școala generală „Andrei Șaguna”, locul doi a fost adjudecat de Liceul Teoretic „Mihai Veliciu” Chișineu Criș, iar locul trei a fost câștigat de Școala Gimnazială „Iustin Marșieu” Socodor. La categoria liceu, podiumul s-a prezentat astfel: locul I – Liceul Tehnologic „Ștefan Hell” Sântana, locul II – Colegiul „Mihai Viteazul” Ineu, locul III – Liceul Teoretic „Mihai Veliciu” Chișineu Criș. Echipele au fost supuse unei probe practice ce a constat în cunoaşterea actelor normative care reglementează activitatea de protecţie civilă în România: definirea locului şi rolului şi atribuţiilor protecţiei civile; consolidarea cunoştinţelor despre dezastrele naturale şi tehnologice produse pe teritoriul României şi a măsurilor de prevenire, protecţie şi intervenţie în situaţii de urgenţă; avertizarea şi alarmarea în caz de dezastru; folosirea apelului de urgenţă 112; cunoaşterea mijloacelor de protecţie individuală şi colectivă; cunoaşterea organizării şi funcţionării serviciilor de urgenţă; cunoaşterea şi aplicarea regulilor de comportare în cazul descoperirii muniţiei rămasă neexplodată; însuşirea cunoştinţelor teoretice de bază privind acordarea primului ajutor. În cadrul probei practice, echipele au fost testate pentru a se vedea formarea deprinderilor practice pentru acordarea primului ajutor; dezvoltarea sentimentului solidarităţii şi conştientizarea importanţei voluntariatului în cadrul acţiunilor de intervenţie; cunoaşterea modului de folosire a mijloacelor de protecţie individuală; cunoaşterea măsurilor de protecţie, comportare şi intervenţie adecvate factorilor de risc generatori de situaţii de urgenţă și dezvoltarea rezistenţei fizice şi a abilităţilor practice individuale.
„Cu viața mea apăr viața” pentru elevii de gimnaziu și liceu
„Cu viața mea apăr viața” pentru elevii de gimnaziu și liceu
Serviciul Pregătire pentru Intervenţie si Rezilienţa Comunităţilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad si Crucea Roşie Română, Filiala Arad a organizat la sfârșitul săptămânii trecute concursul de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa” - categoriile gimnaziu şi liceu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Atacul de vineri dimineaţă, din apropierea oraşului Isfahan în Iran, efectuat aparent cu drone şi atribuit Israelului, îngrijorează comunitatea internaţională, care le cere ambelor ţări să înceteze confruntarea, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmit AFP şi Reuters.
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
1
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
1
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
Citiți principiile noastre de moderare aici!