Cui îi e frică de Garda de Mediu?!

De M.P.
15Comentarii
Cui îi e frică de Garda de Mediu?!
Garda Naţională de Mediu indică momentul, locul, pe cine poate controla şi în ce condiţii, odată cu propunerile de modificare a HG nr. 1005/2012.

E nebunie cu Garda de Mediu şi, pentru prima dată, mai marii instituţiei au decis să reacţioneze. Ca atare, printr-un comunicat de presă intitulat „Cui îi e frică de Garda de Mediu”, instituţia spune că, în urma propunerii de modificare şi completare a HG nr. 1005/2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu, cu modificările şi completările ulterioare, s-a generat o serie de temeri şi speculaţii de genul „Garda de Mediu, nou coşmar al firmelor: Poate controla pe oricine, la orice oră, poate opri maşini în trafic şi sigila active”, şi că sunt necesare anumite precizări.

Precizările Grăzii

Iată cum se apără Garda de aceste acuze: <Referitor la afirmaţiile potrivit cărora Garda Naţională de Mediu „Poate controla pe oricine” – în HG 1005/2012, articolul 13 alin. (1) lit. b1 se precizează că „Garda de Mediu controlează activităţile cu impact asupra mediului (…)”, iar modificarea propusă pentru noua varianta de HG este ca GNM „controlează activităţile a căror desfăşurare poate avea impact asupra mediului şi/sau poate conduce la deteriorarea mediului”. Ceea ce se urmăreşte este corelarea legislaţiei de mediu în vigoare cu atribuţiile Gărzii de Mediu, astfel încât să poată fi controlate şi activităţile care nu necesită acte de reglementare, dar pentru care trebuie respectate normele de mediu stabilite prin acte normative (de exemplu: persoane juridice/fizice generatoare de poluare fonică, olfactivă sau care generează deşeuri, dar nu necesită, conform legislaţiei, autorizaţie de mediu, cum ar fi: depozite necontrolate de deşeuri, service auto, restaurante sub 100 locuri, microferme, cluburi generatoare de poluare fonică etc.) Activităţile menţionate nu necesită autorizare din punct de vedere al mediului, dar fac obiectul majorităţii reclamaţiilor primite din partea cetăţenilor>.

Alte acuze, alte apărării

La acuza „Poate controla la orice oră”, mai marii Gărzii de mediu spun <formularea propusă de către noi este „efectuează inspecţia (…) pe timp de zi şi de noapte (…)”, motivarea noastră fiind aceea că, de regulă, activităţile ilegale se desfăşoară în afara orelor de program (de exemplu: transporturi ilegale de deşeuri, deversări de substanţe periculoase în ape, emisii de poluanţi în atmosferă, abandonări de deşeuri în locuri nepermise, poluări accidentale etc.)>.

Acuza „Poate opri maşini în trafic” este contacarată de Gardă prin afirmaţia că <este incorectă întrucât atât în HG 1005/2012, cât şi în noua propunere de HG se specifică în mod clar faptul că mijloacele de transport sunt „oprite în trafic de personalul de specialitate din cadrul autorităţii publice din domeniul Internelor (…)” (de exemplu: Poliţia Rutieră etc). Garda de Mediu nu opreşte autovehiculele în trafic, ci doar controlează dacă încărcătura autovehiculului oprit respectă legislaţia de mediu>.

Tot comunicatul Gărzii precizează că acuza <„Poate sigila active” – este o situaţie prezentată incorect pentru că în noua varianta de Hotărâre se indică „(…) aplicarea de sigilii asupra unor părţi din instalaţii, în vederea prevenirii utilizării necontrolate, precum şi pentru verificarea modalităţii de utilizare în situaţia în care partea respectivă din instalaţie nu este autorizată din punct de vedere al protecţiei mediului, sau în situaţia în care actul de reglementare prevede utilizarea numai în cazuri excepţionale. Procedura de aplicare a sigiliilor se aprobă prin ordin al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor”. Cu alte cuvinte, este vorba despre aplicarea unui sigiliu pe sistemul de ocolire a sistemelor de filtrare, în cazul emisiilor de noxe în atmosferă. Sunt sigilii cu regim special care pot fi rupte de titular numai în cazul în care apare o situaţie excepţională de exploatare a instalaţiei (pericol de explozie, incendiu etc.). În acest fel, Garda Naţională de Mediu poate verifica ori de câte ori este ocolit sistemul de filtrare şi poate avea garanţia că emisiile nu sunt eliberate nefiltrate în atmosferă>.

La informaţia că  „Patronii vor fi obligaţi să prezinte orice document li se cere, chiar dacă nu are legătură cu mediul”, în comunicat se precizează că <afirmaţia trebuie nuanţată pentru că în noul proiect de Hotărâre se menţionează că „Garda de Mediu poate solicita documente (…) financiar-contabile, necesare efectuării inspecţiei şi controlului de mediu” (de exemplu: copii după facturi care atestă achiziţionarea de substanţe periculoase, servicii de eliminare/valorificare deşeuri, achiziţionarea de material filtrant etc., care să certifice corectitudinea raportărilor şi declaraţiilor agentului economic; de asemenea, aceste documente pot reprezenta probe în instanţele de judecată, în cazul constatării unor abateri de la normele legale). Prin verificarea acestor acte se poate depista disimularea deşeurilor în mărfuri, precum şi evaluarea lor cantitativă>.

În concluzie

Care este concluzia din comunicat? „Propunerile noastre vin în sprijinul cetăţeanului, asigurând o protecţie sporită atât în ceea ce priveşte sănătatea mediului, cât şi a populaţiei”, se arată în comunicat.



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor