„Cuib” de magazine pe Calea Borșului: se construiește parcul de retail Nest

De Costel Demian
Reactualizat la:
„Cuib” de magazine pe Calea Borșului: se construiește parcul de retail Nest
Compania cehă RC Europe va construi parcul de retail Nest pe Calea Borșului.

Investitorul și dezvoltatorul ceh RC Europe, care a dezvoltat cu succes clădiri de birouri şi parcuri de retail în diferite orașe din țară își propune să își diversifice portofoliul românesc și să intre pe piața din Oradea. Nest va fi construit în vecinătate supermarket-urilor Kaufland și Lidl de pe Calea Borșului, transformând astfel zona într-un nou pol comercial.

Prin intermediul unui comunicat compania a anunțat achiziția terenului și obținerea autorizației de construcție pentru parcul de retail din Oradea, având o suprafață închiriabilă de 6.500 de metri pătrați. Lucrările urmează să se întinde pe parcursul a 12 luni, iar inaugurarea va avea loc în prima parte a anului 2020, transmit reprezentanții companiei.

70% din spații sunt închiriate

Chiar dacă proiectul abia a fost anunțat public, noul centru comercial are deja contractate firme de renume: JYSK, Sportisimo, CCC, Pepco și Zoomania vor avea deschise spații în cadrul Nest.

„Suntem bucuroși să anunțăm achiziția terenului și obținerea autorizației de construcție pentru parcul de retail Nest Oradea. Suntem optimiști și credem în potențialul orașului Oradea. Prin mixul de chiriași pe care îl va găzdui, Nest oferă vizitatorilor numeroase facilități, timpul fiind în favoarea clientului datorită accesării rapide a magazinului dorit, ușurinței cu care poate parca, dar și distanței mici dintre magazine.” , a declarat Andrei Rați, Director RC Europe România.

Nest este un proiect ambițios ce va beneficia de acces și vizibilitate excelentă fiind situat langă supermarket-urile Kaufland si Lidl, de pe Calea Borșului, oferindu-le vizitatorilor experiența unei sesiuni de cumpărături complete.

Compania cehă RC Europe a finalizat deja proiectul unui parc de retail sub brandul Nest, în Dorohoi. Compania mai deține 5 clădiri de birouri în Craiova, Pitești, Drobeta și Slatina, cu o suprafață închiriabilă de peste 20.000 de metri pătrați. Societatea plănuiește să mai construiască alte parcuri de retail în Miercurea Ciuc și Sighișoara.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !