“Culoare, forma, sens” la Muzeul de Arta

De Vasile Filip
“Culoare, forma, sens” la Muzeul de Arta
Expoziţia aniversară a artistului plastic Onisim Colta este deschisă până în 15 decembrie.

ARAD. Expoziţia Onisim Colta (n. 1952) „Culoare, formă, sens”, deschisă la Muzeul de Artă din Arad pe 15 noiembrie, se doreşte a fi o secţiune prin creaţia artistului, desfăşurată între 1970-2012. În acelaşi timp marchează împlinirea a şase decenii de viaţă. Aceasta este motivaţia pentru care ea are un caracter retrospectiv. Expoziţia cuprinde o selecţie a aproape 100 de lucrări de pictură, desen, acuarelă, sculptură, obiect şi scenografie.

Unele dintre picturi, portrete şi autoportrete, reprezintă lucrări din prima perioadă a creaţiei, azi greu de văzut, fiindcă, destul de repede, tematica artistului se schimbă, accentul mutându-se şi el de pe exterior spre interior. Aşa se face că lucrările realizate din 1977 încoace devin expresia unui „altfel” de autoportret, unul interior, mult mai bogat, mai nuanţat.

Descoperim în lucrări o aspiraţie constantă spre simplitate, armonie şi lumină, încât, deşi aflate sub semnul tradiţiei autohtone, ele se cer recitite cu sensibilitatea modernităţii

Panotarea lucrărilor pe simeză şi în spaţiu e rezultatul unei încercări de relaţionare şi armonizare formală şi tematică a lucrărilor bidimensionale cu cele în trei dimensiuni.

Expoziţia se întinde în patru săli de dimensiuni diferite. Aceasta debutează cu sala zisă „Orientală” care găzduieşte câteva lucrări expuse în prima personală din 1970, în prima ucenicie la Baia Mare, apoi din timpul studenţiei la academia de artă clujeană din 1972-1976, urmate de desene din 1985 din ciclul „Lumină şi materie” (expuse la „Căminul Artei” din Capitală în 1986) care fac legătura cu un grupaj de lucrări realizate după 1990.

Principala încăpere, cu cele mai multe piese, este Sala „Ovidiu Maitec”. Aici sunt puse în relaţie pânzele mari cu lucrări de sculptură sau obiect, cu caracter arhetipal.

Motivele cele mai prezente ţin de aura tradiţiei în sens mai general; piramida (acoperişul casei ţărăneşti de paie), colina, acoperişul de mănăstire, turnul, peretele de biserică, fereastra, scara, hambarul, cuptorul, clopotul sau cupola, care devin tot atâtea analogonuri simbolice de tip „anatomic”. Motivul central al fiecărei lucrări e fragmentul selectat din întregul unuei anume realităţi şi epurat de tot prisosul mimetic (care nu are funcţie simbolică). Lucrările de pictură sunt realizate în acril sau ulei pe pânză iar sculptura şi obiectele, din lemn, alabastru, bronz, alamă, carton stratificat sau faianţă, îmbrăcate în nisip de Sahara.

În sala a treia, mai redusă ca dimensiune, sunt panotate exclusiv lucrări de desen şi obiect a căror tematică ţine de ciclul „Cărţi şi faguri”, „Început de lume”, „Cartea Facerii”, „Zece porunci uitate”, „Manuscrise”, „Cartea de rugăciuni a pelerinului”, „Fagure”, „Clopot” etc.

Primele trei dintre cele patru spaţii de expunere cuprind lucrări purtătoare de sarcină simbolică: „Imaginea este acolo pentru a elibera un sens a cărui capăt se află dincolo de ea”(G. Liiceanu).

Ultima sală este rezervată scenografiei şi obiectelor sau desenelor care consună cu lumea teatrului. Schiţele de decor de atmosferă, în culoare, sunt plasate în centrul câmpului compoziţional în jurul cărora gravitează notaţiile în tuş, schiţele de detalii de arhitectură, de mecanisme, elemente de recuzită etc.

Un set de obiecte abordate în cheie neodada cu elemente de asamblaj, objet trouve şi ready made, mecanisme de ceas din alamă şi oţel, figurine umane sau animaliere din bronz coclit realizate cu 60 de ani în urmă (găsite într-o pivniţă), lentile mari de reflector de teatru, oglinzi plane sau parabolice, au dus la piese în care ludicul şi ironia îşi dau mâna cu umorul. Ele sunt realizate din materiale consistente: lemn, alamă, oţel, cupru sau bronz, precum seria de „Scene”, „Teatru tv”, „Scena. Fabulă uitată”, „Maşina de scris”, „Eliberatorii”, „Fraţii”, „Fântâna timpului”, etc.

Artă şi teatru

„Câinele grădinarului” de Lope de Vega (1988), „Vicleniile lui Scapin” de Moliere (1985), „Cui i-e frică de Virginia Woolf ?” de E. Albee (1984), etc. Acestea sunt doar câteva dintre cele peste 80 de montări scenografice realizate la Teatrul arădean din 1976 încoace.

„La Arad m-am cristalizat ca viziune, stil şi personalitate artistică” (Onisim Colta)

Culoare, forma, sens” de Aniversare



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase