Cultura judeţeană în luna aprilie

De Alin Gherasim
2Comentarii
Cultura judeţeană în luna aprilie
© Au anunţat evenimentele FOTO: JA
17 evenimente sunt anunţate de Centrul Cultural Judeţean Arad pentru luna aprilie.

Previziunile de la începutul anului, care arătau că numărul de evenimente care vor fi organizate de Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean Arad, va creşte, se adevereşte. În luna aprilie nu mai puţin de 17 astfel de evenimente vor avea loc. Primul, Ziua Internaţională a Romilor, va fi organizată în 7 aprilie la Teatrul de Marionete Arad. În 8 aprilie va fi dezvelit bustul academicianului Cornelia Bodea, fiind marcaţi astfel 100 de ani de la naşterea ei. „Am aşezat bustul Corneliei Bodea lângă bisericuţa din curtea Spitalului Judeţean Arad. Şi asta pentru că bisericuţa este ctitoria ei. Pe banii dânsei, Cornelia Bodea a adus bisericuţa din lemn de la Groşeni şi a plătit montarea ei în curtea spitalului”, a explicat Doru Sinaci, directorul Centrului Cultural. Revenind la evenimente, în perioada 8-10 aprilie va fi organizat concursul internaţional de motociclism „King of the Hill” în Arad şi Ghioroc. În perioada 13-17 aprilie, la Macea va avea loc ediţia a II-a a Şcolii internaţionale de gemmaeterapie.

Şcoala Populară de Arte va organiza, în 15 aprilie, festivalul de muzică „Steluţa de Cristal” şi festivalul „Cununiţa”, tot în 15 urmând să aibă loc şi inaugurarea Green House de la Căsoaia, clădirea multifuncţională construită din fonduri europene. În aceeaşi zi va începe şi Cultură, sport şi tradiţie în Sânpaul, manifestare aflată la prima ediţie, iar în 16 aprilie va fi organizată Tradiţia Muzicii şi a cântecului maghiar popular la Zimand Cuz. În 15-17 aprilie, Palatul Copiilor va organiza Concursul internaţional de muzică şi dans „Ghiocelul de argint”. În 16-17 aprilie va avea loc un turneu de fotbal internaţional pentru copii, iar în perioada 22-24 aprilie va fi organizat Festivalul Ecvestru „Cupa Sfântul Gheorghe”. În 24 aprilie, la Ineu, arădenii sunt invitaţi să participe la festivalul-concurs „Floare de pe Criş”, iar în 27-28 aprilie va fi organizat workshopul naţional „Europa unită, încotro?”. La finele lunii, în 29 aprilie, la Căsoaia va avea loc festivalul organizat de tineretul maghiar. Arădenii sunt invitaţi să participe în număr cât mai mare.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor