Cultură şi identitate românească la Cernăuţi

De Vasile Filip
Cultură şi identitate românească la Cernăuţi
Între 14 şi 16 ianuarie anul curent, la Cernăuţi a avut loc o suită de manifestări culturale româneşti cu ocazia ,, Zilelor Culturii Naţionale” şi ,, Zilelor Mihai Eminescu”, în organizarea Consulatului General al României la Cernăuţi, Institutului Cultural Român, a Revistei ,, Glasul Bucovinei” şi Editurii ,, Alexandru cel Bun”. La aceste evenimente au participat reviste de limbă română şi societăţi culturale româneşti reprezentative din Ucraina.

Printre activităţile desfăşurate de către participanţi, sub genericul ,, întâlniri de suflet”, s-au numărat depuneri de flori la monumentul poetului Mihai Eminescu, la mormântul lui Aron Pumnul, o vizită la casa familiei Hurmuzachi de la Cernăuca, la reşedinţa Mitropoliţilor Bucovineni, precum şi întâlniri ale scriitorilor din România şi Ucraina la Editura ,, Alexandru cel Bun”, la redacţia revistei ,, Glasul Bucovinei” şi biblioteca cu acelaşi nume din Cernăuţi. Coordonata centrală a dezbaterilor din cadrul manifestărilor de mai sus a reprezentat-o consolidarea relaţiilor culturale între nordul şi sudul Bucovinei, aspect subliniat şi de Eleonora Moldovan, consulul general al României la Cernăuţi.

Despre problemele comunităţii româneşti din Ucraina şi posibilităţile de realizare a unor proiecte culturale pentru românii de acolo cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Bucureşti au vorbit la Radio Cernăuţi vicepreşedintele ICR, Nagy Mihaly Zoltan şi redactorul coordonator al proiectului ,, Glasul Bucovinei”[Cernăuţi- Bucureşti], Mădălina Marcu.

Un palier extrem de interesant al manifestărilor de la Cernăuţi l-a constituit întâlnirea reprezentantului ICR şi a redactorului revistei ,, Glasul Bucovinei” cu autorităţile publice din regiunea Cernăuţi. Cu acest prilej, s-au abordat perspectivele colaborării româno – ucrainene în derularea unor proiecte transfrontaliere, inclusiv editarea de carte pentru copii, antologii ale poeţilor români din Ucraina şi ucraineni din România, iniţierea unui festival de cinematografie etnică etc.

Manifestările cultural – identitare de la Cernăuţi au beneficiat de o foarte bună receptare în mediul cultural – artistic şi educaţional românesc din Ucraina, reprezentând un veritabil impuls pentru comunitatea românească, un remarcabil exemplu de colaborare între instituţiile diplomatice şi culturale din România şi societăţile culturale reprezentative ale românilor din Ucraina.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase