Cum faci din Arad un oraş verde?

De Adriana Barbu
20Comentarii
Cum faci din Arad un oraş verde?
© Strategii pentru un oraş verde Foto: V.G.
O grădină botanică, încă o centură, mai multe piste de biciclete şi parcări mai scumpe ar schimba griul Aradului?

Care sunt ţintele pe care Primăria şi le-a stabilit în proiectul privind transformarea Aradului într-un oraş verde? În actul stufos al Municipalităţii (strategia privind transformarea în oraş verde a Municipiului Arad) sunt menţionate o serie de ţinte care ar transforma Aradul dintr-un oraş gri într-unul verde. Totul începe cu scoaterea maşinilor aflate în tranzit prin Arad sau, mai exact, cu „finalizarea centurii orașului (ultimul tronson de 25%)”, cu crearea de noi piste de biciclete şi merge până la organizarea unor campanii de conștientizare a șoferilor privind protecția bicicliștilor. La acestea se adaugă dezvoltarea rețelei de transport spre zonele industriale, susținerea transportului în comun prin subvenționarea abonamentelor, dar şi, deloc de neglijat, susținerea transportului în comun prin creșterea prețului parcărilor!

Iar planurile Primăriei Arad merg mult mai departe decât susţinerea transportului public şi scumpirea parcărilor. Se merge până la „realizarea unui studiu de impact privind instalarea de ecluze pe râul Mureș și stabilirea unor variante optime pentru realizarea navigabilității râului, fără afectarea biodiversității în aval de oraș”.

La aceste planuri se adaugă, potrivit celor cuprinse în proiect, „dezvoltarea de măsuri pentru atingerea indicatorului de 26 mp/capita spațiu verde amenajat, realizarea unei centuri verzi în jurul orașului (pe direcția vânturilor dominante), realizarea unui inventar al biodiversității în Municipiul Arad, cu verificări în teren pentru identificarea unor plante noi, nespecifice în trecut acestui areal, realizarea unor zone de protecție a biodiversității, dezvoltarea navigației pe râul Mureș pentru transport de persoane și în scop turistic”.

Cu grădini de zarzavaturi

Sunt şi vise frumoase (gândite parcă în scop turistic) care ar transforma, în viziunea responsabililor Primăriei şi a celor care au întocmit acest proiect, Aradul într-un oraş verde: realizarea unei grădini botanice în Municipiul Arad (în zona Cetății Aradului), realizarea unui studiu pentru identificarea și promovarea unor specii de arbori rezistenți la stres urban și climatic şi dezvoltarea unui program de plantare de copaci, sub deviza „Un copil născut, un copac plantat”.

Proiectul vorbeşte şi de identificarea unor spații virane cu destinație incertă si închirierea acestora, pe timp limitat, pentru realizarea unor grădini de legume și zarzavat, realizarea unor spații de joacă care să includă spații tematice de conștientizare, amenajarea spațiului verde din zona gării și a unor spații virane, ba chiar reabilitarea toaletelor publice din oraș!

Fără conducte de azbociment

Nici canalizarea nu a fost uitată când s-a luat în calcul planul de transformare a oraşului. În actul ce este supus în aceste zile transparenţei decizionale se vorbeşte despre înlocuirea conductelor de apă potabilă de azbociment pentru evitarea riscului de îmbolnăvire a populației, finalizarea racordării populației la rețeaua de canalizare, realizarea de campanii de conștientizare a populației privind riscurile de contaminare a pânzei freatice în cazul în care nu se utilizează rețeaua de canalizare… Chiar şi reabilitarea termică a blocurilor şi-a făcut loc printre ţintele care vor duce la un Arad verde în condiţiile în care la subcapitolul „Atingem”, de unde am indicat toate cele de mai sus, se menţionează şi „realizarea reabilitării energetice pentru 1.400 de asociații de locatari”. Planurile par a fi mari, dar şi problemele pe care oraşul le întâmpină pentru a deveni unul verde – multe. Dar asupra acestora vom reveni în scurt timp.

Şi ambrozia

Până la un oraş verde, oficialii Aradului şi-au propus să scape oraşul de ambrozie şi de efectele sale nedorite asupra populaţiei. Printre targeturile de atins a fost trecut şi cel care vorbeşte de „identificarea zonelor cu ambrosia artemisifolia (potențial alergen major) și monitorizarea concentrației acesteia”, dar şi „monitorizarea calității apei subterane de la fosta rampă de gunoi a orașului pentru identificarea eventualelor poluări accidentale”. Măcar sănătoşi să fim, cât de cât, dacă nu o să reuşim să avem suficient spaţiu verde pe cap de locuitor.



20Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor