Cum şi unde se asigură asistenţa medicală în mini-vacanţă

De Diana Dutu
Cum şi unde se asigură asistenţa medicală în mini-vacanţă
Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, în perioada 30 noiembrie – 4 decembrie, cu ocazia Sf. Andrei şi a Zilei Naţionale a României, locuitorii judeţului Arad beneficiază de asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească şi spitalicească asigurată prin Centrele de permanenţă, Serviciul de ambulanţă, Serviciile de gardă şi Unităţile de Primire Urgenţă din cadrul spitalelor.

„În vederea evitării aglomeraţiilor din spitale, recomandăm populaţiei să se adreseze centrelor de permanenţă al căror program de lucru este următorul: în zilele lucrătoare garda se instituie între orele 15.00-8.00 iar în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale precum și în zilele declarate libere de către Guvernul României garda durează 24 ore, desfășurându-se între orele 8.00-8.00” – precizează Constantin Cătană, director al DSP Arad.

Centrele de permanenţă

Turcin (Arad, str. Episcop Roman Ciorogariu nr.52, telefon 0257/285510), Medisys (Arad, Calea Timişorii nr.30, telefon 0257/709638, 0765/21700), Genesys (Arad, str. Cornel Radu nr.3, telefon 0257/259900), Ignat (Arad, str. Oituz nr.224-226, telefon 0257/280312, 0257/285905), Ilyes (Arad, str. Independenței nr.11, telefon 0357/430460), Laser System (Arad, str. Andrei Șaguna nr.14, telefon 0753/707906), Vlaicu (Arad, Calea Aurel Vlaicu Bl.7, ap.34, telefon 0257/212950, 0357/408305), Lipova (Lipova, str. Făgetului nr.6, telefon 0357/409029), Chișineu Criș (Chișineu Criș, str. Înfrățirii nr.95, telefon 0357/430520), Felnac (Felnac, nr. 393, telefon 0257/411000), Gurahonț (Gurahonț, str. Ioan Buteanu nr.28, telefon 0257/316020), Gurba (Gurba nr.40, telefon 0257/325571), Moneasa (Moneasa, nr.73, telefon 0257/313110), Sâmbăteni (Sâmbăteni, nr.96, telefon 0357/405600), „Dr.I.T.Mera” Șiria (Șiria, str. Reg.85 Infanterie, nr.1859, ap.1, telefon 0257/531226).

Alte opţiuni

Serviciul Judeţean de Ambulanţă poate fi solicitat gratuit, din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă, la numărul unic de apeluri de urgenţă 112.

Spitalele şi structurile de primiri urgenţe (camere de gardă, compartimente şi unităţi de primiri urgenţe) au activitate permanentă, în conformitate cu planificarea medicilor în turele de gardă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase