Cum stăm cu vaccinarea în judeţul Arad?

De Diana Dutu
2Comentarii
Cum stăm cu vaccinarea în judeţul Arad?
Între 20 şi 25 aprilie e Săptămâna Europeană a Vaccinării. „Să ne protejăm împreună, vaccinurile sunt benefice”, ne îndeamnă autorităţile.

82%. Aceasta e media vaccinării în judeţul Arad, dacă luăm în calcul cele 12 vaccinuri care fac parte din calendarul de vaccinare (gratuită) recomandat de Ministerul Sănătăţii. Practic, sunt şapte vaccinuri administrate la diferite vârste. Aflăm care este situaţia în detaliu, aşa cum ne-a fost ea prezentată de Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad.

În ceea ce priveşte vaccinarea împotriva hepatitei B – care se realizează în primele 24 de ore de la naștere – acoperirea vaccinală este de 97,18%. Procentul este foarte bun şi în privinţa vaccinării BCG (împotriva tuberculozei), efectuată la 2-7 zile de la naștere: 96,71%. De o acoperire vaccinală peste 90% vorbim şi în cazul vaccinului hexavalent (DTPa-VPI-Hib-HB) care oferă protecţie faţă de difterie, tetanos, tuse convulsivă, poliomielită, boli determinate de Hib şi hepatita B: 95,41% la 2 luni, 93,91% la 4 luni şi 91,10% la 11 luni. Procente mai mici avem la vaccinarea pneumococică (care oferă protecţie faţă de: pneumonii, otite, septicemii, meningite pneumococice): 79,43% la 2 luni, 79,10% la 4 luni şi 49,90% la 11 luni! Ceva mai bine stăm la vaccinarea RRO (rujeolă-rubeolă-oreion), unde acoperirea vaccinală este de 85,81% la 12 luni, respectiv 81,58% la 5 ani. Totuşi, „este necesară o acoperire vaccinală de 95% pentru prima şi a doua doză de vaccin RRO, pentru atingerea nivelului de imunitate a populaţiei necesar pentru a întrerupe transmiterea endemică a virusului” – atrage atenţia Constantin Cătană, director al DSP Arad. La vaccinul tetravalent DTPa-VPI (diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic), care se administrează la vârsta de 6 ani, stăm rău: doar 66,52% dintre copii au fost la medic pentru administrarea vaccinului. Acoperirea vaccinală e nesatisfăcătoare şi în cazul vaccinării dT/dTpa: numai 68,24% dintre copiii de 14 ani au făcut vaccinul diftero-tetanic (pentru adulţi).

Conştientizarea beneficiilor

Între 20 şi 25 aprilie 2019 se celebrează Săptămâna Europeană a Vaccinării. În această perioadă, sub sloganul „Prevenire. Protecţie. Vaccinare”, DSP Arad derulează activităţi de informare şi implicare a grupelor ţintă de populație. Totul, pentru a sublinia necesitatea de conștientizare a beneficiilor vaccinării, pentru a garanta că fiecare persoană este protejată de bolile prevenibile prin vaccinare.

„Tema din anul 2019 – «Să ne protejăm împreună, vaccinurile sunt benefice» – încurajează oamenii să conștientizeze beneficiile vaccinării și să îi celebreze pe toți cei care contribuie în atât de multe feluri la protejarea vieții prin vaccinare. Cei care fac posibilă vaccinarea, zi-de-zi, sunt: personalul medical care administrează vaccinuri, părinții care aleg vaccinarea pentru protecția copiilor și toți cei care caută informații bazate pe dovezi și le diseminează pentru împuternicirea celorlalți să acționeze în scopul protejării vieții” – conchide Constantin Cătană.

Taguri: ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor