Cupa Shodan, regal de karate

De Daniel Scridon
Cupa Shodan, regal de karate
ARAD. Având susţinerea lui Liviu Crişan, președintele federației de karate WKC și Alexandru Meszar, director DJTS Arad, Teodor Răduț a pus la cale ediția cu numărul 13 a Cupei Shodan. La start au fost prezenţi aproape 300 de sportivi de la 24 de cluburi, care au concurat la categoriile kata, kihon și kumite individual, plus kata și kumite pe echipe pentru deosebitele premii asigurate de organizatori .

De la clubul-gazdă s-au remarcat Timea Cojocariu (loc 1, kata şi loc 2, kumite), Robert Gherman, Cătălin Ususan, Vlad Puiu (toți loc 2, kata), Tania Ciocoiu și Anda Gheorghiță (loc III, kata). În plus, Tania Ciocoiu a obținut și un loc 2 la kihon. „Ediția din acest an a fost de excepție, atât din punct de vedere tehnic, dar mai ales organizatoric. Federația Română de Karate WKC ne-a pus la dispoziție toată logistica şi am fost onorați să-l avem printre noi pe Liviu Crișan, președintele forului din România și, în același timp, secretar general și vicepreședinte al World Union Karate Federation ”, a declarat sensei Teo Răduţ, care s-a arătat destul de mulţumit de recolta de medalii obţinută de elevii pe care îi pregăteşte.

CITESTE SI:

Argint mondial la karate

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase