Cupa Unirea a plecat în oraşul de pe Bega

De Daniel Scridon
Cupa Unirea a plecat în oraşul de pe Bega
Ajunsă la ediția a patra și rezervată jucătorilor născuți în anii 2002 și 2003, Cupa Unirea a fost adjudecată de singura formație din afara județului nostru prezentă la competiţie, Juventus Colterm Timișoara. Au mai participat: Andromeda Arad, CS Ineu, Podgoria Șiria, UTA (cu două echipe), Vittorul Arad și – echipa organizatoare – Unirea Sântana.

După disputarea jocurilor din grupe, în semifinale au ajuns: UTA I – Juventus Timişoara 0-2 și Unirea Sântana – Șiriana Șiria 2-1 (după penalty-uri). În finala mică, Șiria lui Emil Arsa a dispus de „alb-roșii” cu 3-2, în timp ce marea finală a avut nevoie de lovituri de departajare pentru stabilirea câștigătoarei. După 0-0 la finalul timpului regulamentar, Juventus Colterm Timișoara s-a impus, scor 3-2.

Prin urmare, gazdele de la Unirea Sântana, în formula: Denis Vincze, Darius Dobra, Beniamin Trif, Samuel Trif, Adrian Barna, Nicholas Brad, Emiliu Nadiu, Andrei Florea, Ionut Lucuţa, Gabriel Pașca, antrenați de Alexandru Vasi au fost nevoiți să se mulțumească cu locul 2, dar și cu titlul de cel mai bun jucător al întrecerii pentru Nicholas Brad.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase