Cuprinşi de o spaimă soră cu moartea

Ameninţarea de a fi scos de la guvernare dă frisoane teribile Partidului Democrat. Şi nu degeaba. Aici nu mai e vorba de orgolii, ci de interese enorme.

Din cauza acestor interese, democraţii ţin cu dinţii de posturile guvernamentale
şi nu vor să părăsească cabinetul Tăriceanu oricât ar fi de agasaţi, de jigniţi
şi de umiliţi, de către premier şi liberali. Se va adeveri, probabil, o dată în
plus, că de ce ţi-e frică nu scapi, iar liberalii vor restructura cabinetul lăsându-i
pe democraţi pe dinafară, cu buzele umflate.

Ce ar însemna scoaterea PD de la guvernare? Mult mai mult decât ne-am putea
închipui. Democraţii ar scăpa din mâini ministere importante, precum Justiţia,
Administraţia şi Internele, Transporturile, Apărarea, Mediul… Ar rămâne fără
o influenţă majoră în stat, fără acces la fonduri de la Buget şi de la UE. Ar
deveni un simplu partid de opoziţie care va bate din gură fără să-l asculte
cineva, iar clientela i-ar rămâne nesatisfăcută.

În „teritoriu” ar fi şi mai dramatic. Să nu mergem mai departe de judeţul nostru.
Fără un PD mare şi tare, cu pâinea şi cuţitul în mână, pe post de trompetă a
lui Traian Băsescu, altfel ar fi şi democraţii care conduc treburile prin municipiu
şi judeţ. Cei cu probleme s-ar vedea brusc descoperiţi în faţa Justiţiei. A
unei Justiţii ajunsă pe mâna unui liberal! Probabil că şi primarul Gheorghe
Falcă n-ar mai fi atât de zeflemist cu prefectul, nu l-ar mai trimite, în batjocură,
să-şi vadă de ale sale, prin agricultură. Ar dispărea „spatele” care dă multora
o singuranţă de sine obraznică, uneori impertinentă de-a binelea.

Pe de altă parte, în perspectiva alegerilor locale şi parlamentare, un PD în
opoziţie ar echivala cu o lovitură năucitoare dată democraţilor. Primarii PD
nu s-ar mai lăfăi în bani de la Buget, primiţi în detrimentul pesediştilor,
peremiştilor etc. şi al localităţilor gestionate de aceştia. Cu un an şi ceva
înainte de alegeri ar deveni, brusc, din mari gospodari, nişte nemulţumiţi de
felul în care se împart banii judeţului. Apoi, nu e totuna să organizezi alegerile
ori să le organizeze alţii.

PD ştie toate acestea. Şi-a contabilizat pierderile enorme, iar „totalul” îi
dă fiori de groază. De aceea se ţin democraţii cu degetele de tocul uşii în
vreme ce liberalii închid uşa zdrobindu-le cu satisfacţie nedisimulată. Într-un
fel s-a întors roata: după ce democraţii făceau ce doreau cu liberalii, acum
e invers, conform legii nescrise a compensaţiei.

Tristan Mihuţa



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !