Cursa directorilor la AJOFM Arad

1Comentariu
ARAD – În mai puţin de un an de zile şefia AJOFM Arad a trecut de la un director la altul.

În aşteptarea ordonanţei Guvernului care va reglementa statutul directorilor instituţiilor deconcentrate, s-a ajuns ca în anumite cazuri în doar câteva luni să fie schimbaţi directorii pe bandă rulantă.

Un astfel de caz este şi la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad, unde, de la schimbarea lui Ştefan Pascu, prin introducerea contractelor de management, nu s-a mai putut vorbi de stabilitate la vârful instituţiei. Iniţial a fost numit director Marinel Henteş, susţinut pe linie de partid de Partidul Conservator. Henteş a venit din mediul privat şi părea a fi agreat pentru funcţia ce o obţinuţe în urma concursului de la Bucureşti. Însă o dată cu ieşirea de la guvernare a PSD+PC, a dispărut treaptat – treptat şi sprijinul pentru Henteş.

În atare condiţii, directorul AJOFM Arad a fost trimis în câteva rânduri la Râşnov, detaşat pentru a munci la propunerile privind modificările Legii Şomajului. Zvonurile spuneau însă că Henteş a fost detaşat pentru a fi convins să renunţe de bună-voie la funcţia de director. În tot acest timp instituţia a fost condusă de către adjunctul Horia Ocolicean, care a primit a primit o delegare pentru a fi director plin al instituţiei.

Înlăturarea lui Henteş, definitivă, din cadrul AJOFM Arad a venit în urma unei reevaluări solicitate de angajator, la care, din sursele noastre, Henteş nu s-ar fi prezentat fiind în concediu medical, iar mai apoi a fost catalogat cu calificativul „nesatifsfăcător”. Schimbarea directorilor nu a încetat cu acest episod. Dat fiind faptul că ordonanţa prin care au fost numiţi directorii prin concurs a fost declarată neconstituţională, persoanele care se aflau pe posturi la acel moment au plecat fie în concedii medicale, fie în concedii fără plată, sau de odihnă. Astfel s-a ajuns ca la cârma AJOFM Arad să fie Adriana Şoneri – cea care coordonează serviciul de muncă în străinătate din cadrul instituţiei.

Apele par, însă, departe de a se linişti, în condiţiile în care Ştefan Pascu a câştigat la Curtea de Apel dreptul de a fi repus pe funcţie. Rămâne de văzut câţi directori se vor mai perinda pe la cârma AJOFM Arad.

 JA-A.P.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor