Aradul este reprezentat de băieţii de la BC Valbon, respectiv fetele de la LPS, însă lista rămâne deschisă până în 20 aprilie. Festivalul Naţional de mini şi baby-baschet va avea loc în acest la Mangalia.
„D-l Goe joacă baschet” şi la Arad
ARAD. 117 formaţii s-au înscris în proiectul „D-l Goe joacă baschet”, iniţiat de Federaţia Română de Baschet, pentru echipele de minibaschet.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Local
Aflate la cea de-a noua ediție, Zilele Fitoterapiei Moderne au fost deschise la Arad.
Local
Vor beneficia de un pachet minimal de servicii medicale, de prescrierea şi eliberarea medicamentelor contraceptive hormonale, precum şi de alocaţia de hrană.
Local
O arădeancă în vârstă de 32 de ani a fost plasată în arest la domiciliu după ce polițiștii au prins-o în flagrant în timp ce pretindea suma de 5 mii de euro de la o altă femeie, pentru a interveni pe lângă judecătorii care îi plasaseră acesteia din urmă soțul în arest preventiv.
Citiți principiile noastre de moderare aici!