Dacă n-a fost lucrat, va fi!

Scena politică, dar şi societatea civilă au în dezbatere „cazul Sorin Oprescu”. Şi o parte şi cealaltă privesc însă în mod diferit respingerea candidaturii lui Oprescu, de către Biroul Electoral Municipal Bucureşti. Firesc, pentru că unele sunt interesele partidelor şi altele interesele alegătorilor, în raport cu acest caz.

Politicienii şi-au frecat palmele cu satisfacţie – a fost scos din joc un candidat puternic. Poate cel mai puternic, dacă luăm în considerare sondajele de opinie. Unii au curaj să-şi arate bucuria pe faţă. Inclusiv o parte a politicienilor de frunte din PSD. (Vezi declaraţiile secretarului general Titus Corlăţean). Alţii, din motive ce ţin de imagine, preocupaţi să se prezinte electoratului în postură de gentleman, de oameni cu simţire, ies în public cu declaraţii de regret şi compasiune. Falsitatea este însă izbitoare.

Societatea civilă, dimpotrivă, consideră respingerea candidaturii lui Sorin Oprescu ca o nedreptate grosolană. Celor mai mulţi alegători li se pare că lui Oprescu i s-a căutat nod în papură şi că pretextul este un fleac peste care se putea trece. În aceste condiţii, popularitatea lui Sorin Oprescu a crescut brusc, pentru că este în firea omului să-l compătimească sincer pe cel nedreptăţit, îndeosebi când nedreptatea vine dintr-un „fleac”.

În jurul „cazului” s-au lansat fel de fel de supoziţii. Cine l-a „lucrat”? O fi mâna PSD, o fi a PD-L, sau chiar a lui Traian Băsescu? L-or fi „lucrat” serviciile secrete? Pentru că puteau fi introduşi în campania de strângere de semnături şi de către unii, şi de către alţii, inşi anume prelucraţi ca să pună nodul în papură, la vedere.

Când scriu aceste rânduri, Sorin Oprescu a depus deja o contestaţie la decizia BEM, la Tribunalul Bucureşti. Grea sarcină pentru judecător. Dacă Oprescu a fost „lucrat”, forţele întunericului vor pune o presiune insuportabilă pe judecător. Iar dacă n-a fost „lucrat”, se vor trezi acum factori influenţi, direct interesaţi, care să-l determine pe judecător să păstreze decizia BEM. Pentru că, vă puteţi imagina, o admitere a lui Oprescu în cursa electorală ar însemna ca simpatia bucureştenilor, compasiunea lor sinceră să se transforme într-o imensă voinţă de a-l aduce în fruntea Primăriei Municipiului Bucureşti.

De aceea, îndrăznesc să opinez că Sorin Oprescu va rămâne exclus din cursa pentru fotoliul de primar. M-aş bucura, la rându-mi să n-am dreptate, împreună cu toţi cei care cred că i s-a făcut o nedreptate. Presiunile sunt însă imense şi vin din toate părţile eşichierului politic.

Cine va câştiga, în lipsa lui Oprescu? Cel mai puţin va profita PSD, chiar dacă social-democraţii speră să fie invers, să beneficieze de absenţa „fiului rătăcitor”. Electoratul va asocia PSD cu patimile lui Oprescu, declanşate odată cu neacceptarea acestuia de a fi candidatul partidului în alegeri. Chit că era cel mai bine cotat.

Revin. Nu cred că Sorin Oprescu mai are vreo şansă pentru a intra în cursă. Judecătorul de la Tribunalul Bucureşti are de partea sa legea, ca justificare. O va invoca, aşa nedreaptă şi absurdă cum e, spre satisfacţia celor care îi ţin cuţitul la spate. Păstrarea deciziei BEM va mulţumi toată scena politică şi-l va scuti pe judecător de repercusiuni, nebănuite acum. Electoratul? Cui îi pasă ce crede el!

Tristan Mihuţa



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !