A fost, de fapt, o lecție de istorie pe viu, din care cei mari și cei mici au aflat câte ceva despre felul în care luptau dacii și romanii, despre armata Daciei și cea a Romei.„Actorii„-am pus ghilimele pentru că membrii celor patru trupe care alcătuiesc trupa mare nu sunt actori, ci voluntari, care activează în timpul liber.Cu toate acestea, adevărul istoric este respectat, costumele fiind „autentice”. Revenind, cele patru trupe sunt Legiunea a XII-a Gemina, dacii, gladiatorii și, cea mai aplaudată, trupa de „bacante” ale lui Bachus. Un spectacol agreabil, gustat și de cei mici, care „au târguit” arcuri ,săgeți și săbii, au format tabere și au „luptat”printre copacii din parc. Un mic exemplu despre cum se poate „vinde” istoria, în sensul bun, despre cum pot fi capacitați cei mici să dorească să o învețe. Chiar dacă printre cei care urmăreau cu sufletul la gură spectacolul se numără și cei 6 membri ai unei familii de…chinezi! Sau, nu „chiar dacă”, ci…mai ales pentru că…
Dacii, romanii și...bacantele, la Zilele Aradului, lecție de istorie pe viu
Dacii, romanii și...bacantele, la Zilele Aradului, lecție de istorie pe viu
Chiar dacă a început cu o întârziere de o oră, din cauza absenței sonorizatorului, spectacolul oferit de trupa Garda Apullum, în Parcul Eminescu, a primit aplauze la scenă deschisă, fiind foarte apreciat de către spectatori.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Patru persoane au fost transportate la UPU, printre care și un bebeluș de patru luni.
Local
În noaptea de luni spre marți, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune de prindere în flagrant a unor braconieri, în zona Mădrigești.
Local
Municipalitatea spune că, deocamdată, se va asfalta carosabilul din sensul giratoriu și până la urcarea pe pod. Lucrarea nu cuprinde podul și nici coborârea pe Nicolae Titulescu.
Local
Aceasta e valoarea estimată a investiţiei în modernizarea şi extinderea clădirii de pe 6 Vânători.
Local
Un bărbat de 59 de ani a ajuns la Urgențe cu multiple traumatisme după ce ar fi căzut de la o înălțime de 6 metri. Nu se cunosc împrejurările în care s-a produs incidentul.
1
Local
Un proiect de hotărâre CLM privind atribuirea denumirii noii străzi se află, în prezent, la transparenţă.
Evenimente
Ei vor participa la Festivalul „Suflet de România” care se va desfăşura în weekend pe Domeniul Regal.
Advertorial
ADVERTORIAL. Consiliul Judeţean Arad a reuşit ceea ce foarte puţine Consilii Judeţene din ţară au putut: a câştigat 18 proiecte europene cu confinanţare de numai 2%! Adică, a câştigat peste 300 de milioane de lei şi a contribuit cu doar 6 milioane!
ARADON Sport local
LIVADA. Într-o organizare ireproşabilă, asigurată de comuna Livada şi AJF Arad, recent, s-a desfăşurat etapa regională a Cupei Satelor Under 13 la fotbal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!