Dan Ilarie: "Nu sunt interlopi adevăraţi"

54Comentarii
Dan Ilarie: "Nu sunt interlopi adevăraţi"
ARAD. ”Inculpaţii trăiau într-o lume a lor. O lume a pumnului, a bâtei de baseball şi a cuţitului, toate subsumate aceluiaşi scop: obţinerea de bani”, şi-a deschis procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pledoaria.

Acesta a continuat: ”nu au dat dovadă că sunt interlopi adevăraţi. Faptele lor sunt cuprinse în cele 24 de volume. Cerem condamnări la pedepse cu închisoarea. Desigur, pentru Fizidean Ioan Vivi şi Rohozneanu Uţu Claudiu, să faceţi aplicaţiunea în consecinţă, ţinând cont de faptul că cei doi sunt martori în alt dosar. Inculpaţii din acest dosar reprezintă un real pericol pentru siguranţa publică”, a mai spus Dan Ilarie în faţa instanţei. De asemenea, procurorul şef al DIICOT a cerut Tribunalului Arad să menţină măsurile asiguratorii pentru Suciu Viorel, Beleiu Gheorghe şi Daniel şi Marius Dragoman, asupra imobilelor pe care le deţin, pentru plata despăgubirilor civile.

“Au mai fost şi alţi împăraţi condamnaţi”

În pledoaria sa, avocatul lui Rohozneanu şi-a comparat clientul cu Ponţiu Pilat, păstrând desigur proporţiile. ”În tradiţia poporului nostru, la împăraţi nu le-a fost frică decât de duşmani. Uţu este un împărat fără veşminte şi coroană. Au mai fost şi alţi împăraţi condamnaţi, ca şi Ponţiu Pilat, că tot suntem în săptămâna Patimilor. Se striga şi se cerea răstignirea împăratului”, a declarat apărătorul lui Rohozneanu. Avocatul a mai spus că pledoaria procurorului şef al DIICOT Arad este lipsită de consistenţă şi a insistat pe faptul că martorii din acest dosar trebuie priviţi circumspect.

”Martorii sub acoperire nu-şi mai aminteau declaraţiile date la DIICOT şi când au renunţat la protejarea indentităţii şi au venit în faţa instanţei au declarat cu totul altceva. Se pare că din acest dosar nu a mai rămas mare lucru. Regia pe care a făcut-o domn procuror pe baza unor convorbiri telefonice… Abuzul procedural a fost bine administrat în ceea ce-l proveşte pe cetăţean care are impresia că este linişte în Arad. Cât timp este Rohozneanu în libertate acesta devine Bau-baul Aradului, deci trebuie ţinut permanent închis, nu?  În acest contex v-aş ruga să nu ţineţi cont de imaginea creată de DIICOT şi să ne gândim la adevăruri reale. ”Împăratul” nu dispune de armată. Uţu nu a făcut niciun rău”, a completat apărătorul lui Rohozneanu.

Rohozneanu: “Cel mai bagabonţesc dosar”

Apărătorul a mai spus în faţa instanţei, că clientul său i-a mărturisit că ”acesta este cel mai bagabonţesc dosar care mi s-a făcut vreodată”. De asemenea, avocatul a mai precizat faptul că Uţu avea o personalitate cunoscută printre băieţii din Arad. ”Bineînţeles că băieţii pe care îi cunoştea nu mergeau la Ateneu, la concerte. Însă aceştia apelau la clientul meu pentru a-i împăca cu unele persoane, stopând astfel adevărate conflicte ce puteau să degenereze”, a încheiat apărătorul ”Împăratului”.

Instanţa a hotărât să pronunţe sentinţa în 12 aprilie.

I.C.



54Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor