Dana Dodean va întâlni campioana Europei

De Dan Lazar
Dana Dodean va întâlni campioana Europei
Arădeanca evoluează în Liga Campionilor pentru TT Saint Quentin (Franța).

Pentru al treilea an consecutiv în Liga Campionilor la tenis de masă, formaţia arădencei Daniela Dodean-Monteiro, TT Saint Quentin (Franța), urmează să dea piept cu campioana continentală, Eastside Berlin, câştigătoare a ultimelor două ediţii, în 2016 şi 2017. În grupa D, din care fac parte franţuzoaicele şi nemţoaicele, a mai fost repartizată şi SKST Mart Hodonin-Stavoimpex. Formaţia din Cehia e o mai veche cunoştinţă a celor de la Saint Quentin, cele două înfruntându-se în 2013, în sferturile de finală din ETTU Cup. Atunci, câştig de cauză au avut reprezentantele Hexagonului, care s-au impus de două ori, cu 3-2 în deplasare şi 3-1, acasă. Hodonin se anunţă, în sezonul viitor, o adversară dificilă, cu deja celebra poloneză, Natalia Partyka – ce joacă fără mâna dreaptă – vicecampioană europeană acum două sezoane, cu Tarnobrzeg şi a 65-a jucătoare a lumii – dar şi cu Renata Strbikova şi Katerina Penkakova în distribuţie.
Revenită acasă, la Arad, Dana se află în aceste zile alături de familie şi de cei dragi, notează site-ul CSM-ului arădean. Clasată pe locul 41 mondial, jucătoarea de la CS Municipal parcurge un an forte bun, din care reţinem câteva repere notabile: vicecampioană a Franţei, alături de Sain Quentin, echipă din Hexagon cu care a fost şi sfert-finalistă în Liga Campionilor, participantă la Campionatele Mondiale din Germania, unde a avansat până în optimile probei de simplu şi „16-mile” de la dublu, în tandem cu Eliza Samara, campioană a Africii, alături de Al Ahly, dar şi sfert-finalistă la Top 16 Europa



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase