Daniela Györfi a pierdut sarcina

Daniela Györfi a pierdut sarcina
Solista, în vârstă de 40 de ani, a fost obligată de medici să avorteze chiar ieri, întrucât sarcina de trei luni se oprise din evoluţie.

Daniela Györfi traversează, zilele acestea, una dintre cele mai triste perioade ale vieţii sale. Visul ei de a deveni mamă s-a spulberat, momentan, întrucât ea a fost nevoită, ieri, să facă avort. Medicii i-au spus că bebeluşul risca să se nască cu malformaţii.

Susţinută moral de iubitul şi de mama ei, Daniela încearcă, acum, să depăşească tristul moment prin care a trecut ieri dimineaţă. După ce a mers la un control de rutină, solista a fost sfătuită de medicul ei, prof.dr. Iliescu, să renunţe la sarcină, în urma rezultatelor ultimelor analize, care nu au ieşit conform aşteptărilor.

“Sarcina nu a mai evoluat. Nu ştim exact care sunt motivele, poate şi din cauza vârstei (n.r. Daniela are 40 de ani). A fost mai bine să facă avort, decât să apară, mai târziu, alte complicaţii. Oricum, medicul ne-a pregătit psihic, de câteva zile, ca să trecem mai uşor peste acest moment delicat”, a declarat George Tal, iubitul solistei.

Daniela nu şi-a pierdut, totuşi, speranţa că va deveni mamă, cu atât mai mult cu cât şi medicii au dat pronosticuri pozitive. Aceştia i-au spus cântăreţei că, peste câteva luni, ea poate rămâne din nou însărcinată, fără a întâmpina, din nou, probleme similare.

“Trebuie să gândim pozitiv şi să trecem peste acest eşec. Acum asta e, trebuie să ne preocupe viitorul”, ne-a mai mărturisit logodnicul Danielei. Pentru a-şi distrage atenţia de la acest necaz, cântăreaţa îşi va canaliza energia către spectacolele pe care le are de onorat de Crăciun şi de Revelion.

Chiar dacă George mai are doi copii dintr-o căsătorie anterioară, şi încă unul în urma unei relaţii extraconjugale, vestea că el şi Daniela urmau să devină părinţi l-a bucurat foarte mult. Click! a scris recent că analizele solistei au ieşit foarte prost, iar sarcina ei a fost deja pusă sub semnul întrebării. Iată că, din păcate, nu s-a mai putut face nimic.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !