Dar cu bornele ce aţi avut?

De Alin Gherasim
5Comentarii
Dar cu bornele ce aţi avut?
Vandalism sau furt? Sau şi una şi alta? Nu se ştie încă. Cert este că mai multe borne kilometrice fabricate din metal de pe drumul judeţean care leagă Şeitinul de Nădlac au fost demontate de pe soclurile lor şi aruncate în şanţurile de pe marginea drumului, în tufişuri.

Acest lucru a fost sesizat de consilierul judeţean Mircea Onea care a şi încercat să anunţe autorităţile. Dar a fost ignorat de toţi cei pe care i-a contactat.

„L-am sunat pe directorul Direcţiei Drumurilor Judeţene să întreb dacă ştie despre o înlocuire a bornelor kilometrice. Acesta a spus că nu este o asemenea lucrare în zonă. Apoi am sunat la poliţie să anunţă că bornele de metal au fost demontate de la locul lor şi că ar putea fi furate şi duse la fier vechi. Poliţistul mi-a spus că ştie despre ce este vorba, dar nu s-a întâmplat nimic. Cred că bornele au fost demontate pentru a fi duse la fier vechi. Nu pare un act de vandalism. Pentru că bornele care au fost prinse în şuruburi de soclu au fost demontate cu cheia, deşurubate”, a spus Onea.

Din păcate, cu atât a rămas. Niciuna dintre instituţiile abilitate nu i-a dat vreun răspuns. Asta deşi vorbim despre şase borne care, cel mai probabil, au costat multe mii de lei la momentul achiziţionării lor.

Taguri: , ,


5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor