Scopul acestei activități a fost acela de a-i ajuta pe semenii lor aflați în suferință și nevoie. Cantina socială „Sf. Ierarh Nicolae” dăruiește zilnic, celor 65 de beneficiari, o masă caldă la amiazi. Cei 65 de beneficiari sunt persoane vulnerabile din municipiul Arad (persoane cu handicap, persoane de etnie rromă, persoane în vârstă care nu au nici un venit, sau care au o pensie mică, pensie socială, familii cu mai mulți copii, persoane fără loc de muncă) la care se adaugă și copiii Centrului de zi „Nașterea Maicii Domnului” a Asociației Filantropia Arad.
„Acțiunea social-filantropică inițiată de cadrele didactice ale școlii – ne-a spus pr. cons. Gabriel Cosmin Mariș – se află la a treia ediție și se dorește a continua și în anii următori prin parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului. Transportul colectei s-a efectuat marți, 13 octombrie a.c., de către unul dintre părinții acestor copii credincioși.
Dăruiește și fii mai bun!
Dăruiește și fii mai bun!
În cadrul Săptămânii Educației, elevii Școlii Gimnaziale „Iustin Marșieu” din Socodor, îndrumați de dascăli cu suflet mare, au adunat mai multe legume pentru săracii care beneficiază de serviciile sociale oferite de Cantina socială „Sfântul Ierarh Nicolae”, administrată de Arhiepiscopia Aradului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Ştiri sportive
Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2024, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi seara, la Viena.
Mapamond
Argentina a cerut să devină „partener global” al NATO, solicitare transmisă formal Alianţei în cadrul unei întâlniri pe care ministrul argentinian al apărării, Luis Petri, a avut-o la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, relatează joi agenţiile EFE şi Reuters.
Mapamond
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi, la Tokyo, o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, pe care o acuză că păstrează pe aplicaţia sa de navigaţie recenzii pe care ei le consideră incorecte, relatează Kyodo. Reclamanţii cer despăgubiri totale de 1,4 milioane yeni (9.000 de dolari).
Mapamond
Şeful diplomaţiei britanice, David Cameron, a îndemnat joi, în marja summitului G7 care se desfăşoară pe insula italiană Capri, la căutarea unor moduri creative de a utiliza activele ruse îngheţate pentru a finanţa apărarea Ucrainei, informează AFP.
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 18-04-2024 sunt următoarele:
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au nevoie de sprijinul fanilor în încercarea de a prelungi ultimul act cu câștigătoarea sezonului regulat, care conduce cu 2-0 la general.
Citiți principiile noastre de moderare aici!