„Dăruiește și tu”, de Sf. Paşti

De Vasile Filip
„Dăruiește și tu”, de Sf. Paşti
© Cu grijă faţă de semeni
În fiecare an, în perioada sărbătorilor pascale, oamenii se simt mai darnici, mai buni cu semenii lor. Și la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Arad, în cadrul campaniei umanitare a fost întreprinsă o colectare de alimente neperisabile, jucării, îmbrăcăminte, care au fost donate Filialei de Cruce Roșie Arad, inițiatorul acestei acțiuni fiind prof. Maria Zgârdea, alături de responsabilul cu proiectele educative, prof. înv. primar Laura Balint.

La această acțiune au participat elevii din clasele Preg.B (prof. înv. primar Adela Căpățînă), I A (prof. înv. primar Laura Balint), I C (prof. înv. primar Cristiana Bibarț), II A (prof. înv. Primar Clara Borzak), II C (inst. Carla Szabo Henter), V A (prof. Floare Halgatina), V B (prof. Clara Junc), VII A (prof. Manuela Dincea), VII B (prof. Andrea Kurunczi), VIII A (prof. Virgil Valea).

„În această perioadă a anului, dorim să dăruim un zâmbet pentru alți oameni care au nevoie și să nu uităm că, „cine dă, lui își dă», «cine face, lui își face»” spune director prof. Ienciu Monica, dar și cei careau participat la această campanie, „Dăruiește și tu!”



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase