Daruri din dar

ARAD – Arhiepiscopia Aradului le mulţumeşte credincioşilor care i-au sprijinit activitatea social-filantropică.

Sfârşitul de an ne cheamă la bilanţuri de tot felul, dar şi la aducerea mulţumirilor fără de care multe din lucrurile realizate, n-ar fi văzut, poate, „lumina zilei”.

În acest context, activitatea social-filantropică desfăşurată de Arhiepiscopia Aradului cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, vine ca mângâiere în viaţa celor, pe zi ce trece, tot mai mulţi necăjiţi. „Ea nu s-ar fi împlinit fără sprijinul şi suportul material al bunilor credincioşi, cărora le mulţumim, în numele tuturor celor care au primit «banul văduvei» ca ajutor de care au avut nevoie. De asemenea, aducem mulţumiri celor care, în preajma Naşterii Domnului, au făcut cu putinţă ca 500 de familii defavorizate din cuprinsul Arhiepiscopiei să primească pachete cu alimente, dulciuri, îmbrăcăminte şi rechizite pentru copii, în valoare de 100 lei/pachet” – spune pr. Mircea Bupte, consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Aradului.

Programul Masa Bucuriei, derulat în parteneriat între Selgros şi Patriarhia Română, s-a concretizat în Eparhia noastră prin acordarea de produse alimentare şi nonalimentare către Centrele Sociale şi unele aşezăminte monahale în valoare de peste 100.000 lei, numărul total al beneficiarilor fiind de peste 2.800 persoane. „Mulţumim în mod deosebit Domnului Todor Lădariu, director Selgros Arad, precum şi tuturor angajaţilor pentru tot sprijinul şi colaborarea din acest an” – încheie pr. Mircea Bupte.

Bucurie la Variaşul Mare

Ultimele zile din anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare sunt pentru 40 familii defavorizate din parohia Variaşul Mare prilej de bucurie, aceasta pentru că în cadrul aşezământului Sf. Vasile cel Mare care funcţionează pe lângă biserică sunt distribuite, astăzi, daruri constând în alimente şi cozonaci.

D.D.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !