Oraş fără investitori

31.10.2005 | Senatorul Dan Ungureanu s-a deplasat la Sebiş, unde localnicii s-au înghesuit să-şi spună păsurile. Pe lista sesizărilor adresate de cetăţeni se regăseşte în principal absenţa investitorilor din zonă, fapt care generează o adevărată problemă pentru tinerii aflaţi în căutarea unui loc de muncă.
mai multe »

Dekany: „Mi s-a cerut să renunţ”

31.10.2005 | Tiberiu Dekany spune că i s-a cerut pe linie de partid să renunţe la funcţia de preşedinte al clubului UTA.
mai multe »

Sortit să fie numărul 1

31.10.2005 | Duckadam a redevenit, după 22 de ani, numărul 1 la UTA. A fost portar şi a purtat acest număr pe tricou la juniori, apoi în poarta UTA (până în 1983), la Steaua, cu care a fost numărul 1 al Europei şi în prezent este tot numărul 1 în istoria cupelor europene într-un clasament al goal-keeper-ilor.
mai multe »

Nu au mai primit vaccinuri

31.10.2005 | Nici o farmacie din municipiu şi judeţ nu a mai primit vaccin antigripal de la furnizorii naţionali în ultima săptămână, asta în condiţiile în care multe dintre unităţi şi-au epuizat stocurile.
mai multe »

Afacere de Halloween

31.10.2005 | Dincolo de petrecerile specifice, sărbătoarea de Halloween a fost un bun prilej pentru producători de a-şi vinde dovlecii.
mai multe »

Ameninţă cu greva

31.10.2005 | Filiala judeţeană Arad a Alianţei Federative a Sindicatelor Funcţionarilor Publici „SED LEX” ameninţă cu greva generală.
mai multe »

Mai aproape de UE

31.10.2005 | Vicepreşedintele Parlamentului German, Susanne Kastner, s-a aflat luni la Arad într-o vizită neoficială, cu ocazia întâlnirii delegaţiilor de directori şi cadre didactice din învăţământul special din provincia Bavaria şi municipiul Arad.
mai multe »

Subprefectul este încă nehotărât

31.10.2005 | Subprefectul Levente Horvath ne-a informat ieri că abia peste o săptămână va putea lua o decizie dacă renunţă sau nu la funcţia pe care o ocupă.
mai multe »

Eşec răsunător în CLM

31.10.2005 | Administraţia locală a înregistrat ieri unul dintre primele eşecuri. Este vorba despre un proiect de hotărâre care a căzut la vot, după ce până acum, Consiliul Local a aprobat, cuminte, marea majoritate a proiectelor din şedinţele anetrioare.
mai multe »

Sărăcie la final de an

31.10.2005 | Consiliul judeţean speră în sprijinul parlamentarilor pentru a acoperi găurile bugetare serioase înregistrate, la final de an, la plata salariilor şi la ajutoarele de încălzire.
mai multe »

Mai multe stiri: 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6