Fântânele, prima sancţiune

Fântânele, prima sancţiune

30.11.2008 | ARAD - IJP Arad a primit în cele din urmă sesizarea remisă de BEJ, după ce membri de aici au considerat că plângerea legată de neregulile de la Fântânele nu sunt de competenţa biroului, ci de cea a poliţiei.
1 mai multe »

Falcă: „Suntem pe primul loc peste tot”

30.11.2008 | ARAD - Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a făcut acum câteva minute o primă declaraţie oficială la sediul PD-L. Acesta susţine că „din estimările noastre, suntem pe primul loc în toate colegiile. Aceasta arată că avut candidaţi de valoare pentru Arad şi că ne-am pregătit temeinic”
10 mai multe »

Cercetări îngreunate de alcool la Ineu

30.11.2008 | INEU - Cazul de la Ineu rămâne pe mai departe în atenţia poliţiei. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Arad, Camelia Tuduce, aici nu a operat nici o arestare, dar se fac audieri în cazul a doi cetăţeni de etnie rromă care ar putea elucida acuzele de mită electorală venite de aici.
2 mai multe »

Politicienii arădeni, cu sufletul la gură

30.11.2008 | ARAD - Încordare, tăcere şi nici un zâmbet de victorie. Aceasta este atmosfera la sediile celor trei partide politice mari din Arad – PD-L, PNL, PSD.
mai multe »

PSD- PC a câştigat alegerile!

30.11.2008 | Bucureşti - Primele exit-poll-uri indică alianţa PSD-PC drept câştigătoare a alegerilor parlamentare cu 36,5% dintre voturi.
16 mai multe »

SMS-uri cu bucluc de la primar

30.11.2008 | ARAD - Au primit mesaje de la primar prin care acesta îi îndeamnă să meargă la vot şi să voteze echipa PD-L.
13 mai multe »
A decedat în propria locuinţă

A decedat în propria locuinţă

30.11.2008 | CLUJ-NAPOCA. O bătrână de 77 de ani a murit în urmă cu câteva ore în locuinţa sa de pe strada Bolyai. Din primele cercetări se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui scurt circuit produs în apartamentul victimei. | VIDEO
mai multe »

Ora 18.00: 30% dintre arădeni au votat

30.11.2008 | ARAD - Potrivit Biroului Electoral Central, la ora 18.00, prezenţa la vot, pe plan naţional, era de 34,48%, adică în mediu urban 30,43%, iar în mediu rural 40,06%.
1 mai multe »

UTA apare pe buletinele de vot din municipiu!

30.11.2008 | ARAD - Mai multe buletine de vot, mai ales din municipiu, vor fi anulate pentru că cei care şi-au exprimat votul au scris mesaje pro UTA pe ele! „Am scris pe buletin >. Asta după ce am votat reprezentantul deşi ştiu că va fi anulat.
16 mai multe »

O altă acuză de mită, la Săvârşin

30.11.2008 | ARAD - A venit şi rândul PD-L- iştilor să acuze după ce, de dimineaţă şi până acum, membrii acestui partid au fost doar ţinta acuzelor celorlalte partide (singura).
3 mai multe »

Mai multe stiri: 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6