Inotul, sportul ideal pentru copii

Inotul, sportul ideal pentru copii

31.01.2017 | Foarte puține activități pentru copii aduc cu sine atâtea beneficii precum reușește înotul. Potrivit specialiștilor, înotul are o implicație pozitivă asupra fizicului, dar în același timp stimulează inteligenţa, capacitatea de concentrare, creşte reflexele şi îmbunătăţeşte percepţia spaţială. 5
20 zile de speranţă pentru Adi Hentea

20 zile de speranţă pentru Adi Hentea

31.01.2017 | Atât a trecut de la prima operaţie suferită la Spitalul Universitar din Cleveland. Mai e o săptămână până la următorul control. 4
Şapte amenzi pe zi la Locală

Şapte amenzi pe zi la Locală

31.01.2017 | De la începutul acestui an, 156 de arădeni au fost prinși de polițiștii locali pentru că nu au respectat legislația rutieră. 25
Gunoiul și boschetarii: cartea de vizită a Aradului

Gunoiul și boschetarii: cartea de vizită a Aradului

31.01.2017 | Focarul de infecție din proximitatea Gării CFR, produs de cei peste 15 boschetari aciuați în zonă, ia proporții. 46
Judecătorul Lăzărescu nu va mai putea şofa

Judecătorul Lăzărescu nu va mai putea şofa

31.01.2017 | Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a dispus suspendarea permisului de conducere a judecătorului Lăzărescu. 19
Două tinere de 19 şi 29 de ani, prinse fără permis la volan

Două tinere de 19 şi 29 de ani, prinse fără permis la volan

30.01.2017 | Două tinere s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinse conducând autoturisme fără a avea permise. 5
Impact violent între un SUV și un Seat în Sânicolau Mic

Impact violent între un SUV și un Seat în Sânicolau Mic

30.01.2017 | O coliziune violentă între două autoturisme s-a consumat luni, 30 ianuarie, în jurul orei 16.30, în cartierul Sânicolau Mic. 16
Peste patru tone de cartofi, confiscate pe Calea Timişoarei

Peste patru tone de cartofi, confiscate pe Calea Timişoarei

30.01.2017 | Peste patru tone de cartofi, în valoare de 3.360 de lei, pentru care nu existau acte legale de provenienţă au fost confiscate de poliţiştii Biroului de Ordine Publică. Transportul a fost oprit în trafic pe Calea Timişoarei. 4
2016, anul cu cea mai mică infracţionalitate

2016, anul cu cea mai mică infracţionalitate

30.01.2017 | Potrivit bilanţului întocmit de IPJ Arad, infracţionalitatea sesizată în anul 2016 a scăzut faţă de anul 2015 cu peste 10 sută. 8
SMS-ul misterios dintre Cristian Drăgan și Nadia Lucaci, invocat de Ioțcu

SMS-ul misterios dintre Cristian Drăgan și Nadia Lucaci, invocat de Ioțcu

30.01.2017 | Fostul președinte al Consiliului Județean, Nicolae Ioțcu, cere instanței să aibă acces la interceptări telefonice pe care nu le-a primit de la DNA și la conținutul unui SMS trimis de Nadia Lucaci lui Cristian Drăgan în dimineața flagrantului. 12
Au furat trei bănci dintr-un liceu pentru a le vinde la fier vechi

Au furat trei bănci dintr-un liceu pentru a le vinde la fier vechi

30.01.2017 | Au furat trei bănci dintr-un liceu din Arad. O femeie şi doi bărbaţi cu vârste cuprinse între 35 şi 58 de ani, toţi din Arad, au fost prinşi de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale în flagrant, în timp ce transportau băncile furate cu un cărucior. 4
„Sindroame posturale, cauze sau efecte”

„Sindroame posturale, cauze sau efecte”

30.01.2017 | În organizarea Asociației Studenților și Absolvenților Fizioterapeuți din cadrul UVVG.
Primari condamnaţi, daţi afară de Prefectura Arad

Primari condamnaţi, daţi afară de Prefectura Arad

30.01.2017 | Două comune din judeţul Arad nu mai au primari, după ce unul a demisionat, iar celălalt a fost condamnat definitiv. 2
Administrația Falcă, o (nouă) palmă culturii arădene

Administrația Falcă, o (nouă) palmă culturii arădene

30.01.2017 | Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a respins proiectul depus de Primăria Arad pentru reabilitarea clădirii Teatrului Clasic „Ioan Slavici“. Un nou eșec al administrației Falcă în domeniul culturii, cel mai răsunător după proiectul Arad Capitală Culturală Europeană 2021, un eșec care scoate din nou în evidență incompetența administrației Falcă. 6
Pas înainte pentru al cincilea magazin Lidl în Arad

Pas înainte pentru al cincilea magazin Lidl în Arad

30.01.2017 | Primăria îi invită pe arădeni să consulte PUZ-ul pentru construcţia supermarketului în apropierea Gării. 24
Speranţele de la Westar, în semifinale!

Speranţele de la Westar, în semifinale!

30.01.2017 | Dacă anul trecut, CS Westar Arad a reuşit să scrie o pagină de istorie în voleiul juvenil la categoria minivolei, reuşind să se califice la faza semifinală a CN, acum a venit rândul celor din categoria speranţe să facă pasul spre semifinale.
Larenţiu Roşu, despre prezent şi viitor

Larenţiu Roşu, despre prezent şi viitor

30.01.2017 | Antrenorul echipei UTA ne-a vorbit despre perioada de pregătire ce a trecut, dar şi despre ce va urma. „Chiar dacă au sosit trei jucători, mai vreau un atacant” - mai spune Roşu. 2
Frontiera Curtici, a doua finalistă!

Frontiera Curtici, a doua finalistă!

30.01.2017 | Al doilea turneu din cadrul Campionatului Judeţean de fotbal în sală organizat de AJF Arad (responsabili de proiect: vicepreşedinţii Ovidiu Coman şi Andras Mako) s-a desfăşurat în sala de sport din Macea în condiţii deosebite asigurate de clubul organizator şi primarul localităţii, Ciprian Otlăcan.
Vremea jocurilor de verificare

Vremea jocurilor de verificare

30.01.2017 | Dacă unele echipe participă la Campionatul Judeţean de fotbal în sală, altele încing jocuri cu caracter de verificare.
„Beneficiari trebuie să fie copiii!”

„Beneficiari trebuie să fie copiii!”

30.01.2017 | Consilierul municipal Lucian Riviș-Tipei consideră că tensiunile legate de propunerile de modificare a rețelei școlare din Arad se datorează atât unei comunicări insuficiente, cât și a jocului politic făcut de PSD prin unii membri ai săi. 56
Solicită 70 milioane lei pentru școli, grădinițe și un drum județean

Solicită 70 milioane lei pentru școli, grădinițe și un drum județean

30.01.2017 | Deputatul USR, Sergiu Vlad, a depus la grupul parlamentar o serie de amendamente menite să ajute infrastructura educațională din Arad, dar și cea rutieră. 6
Tânăr mort în Penitenciarul Arad

Tânăr mort în Penitenciarul Arad

30.01.2017 | Un tânăr de 25 de ani, condamnat pentru tâlhărie, a decedat în închisoarea din Arad. 38
Tâlhărie ca-n filme în Arad

Tâlhărie ca-n filme în Arad

30.01.2017 | O femeie îşi spune povestea pentru ca alţii să tragă învăţămintele şi pentru ca arădenii să afle că „avem Poliţie!”. 40
Peste 200 de arădeni de toate vârstele, la protest

Peste 200 de arădeni de toate vârstele, la protest

29.01.2017 | Peste 200 de oameni de toate vârstele, unii veniţi cu copii mici, au protestat, duminică seara în Piaţa Revoluţiei, în faţa Palatului Administrativ din centrul municipiului Arad faţă de proiectele de lege ale Guvernului care vizează graţierea şi amnistia, cu sloganul "Corupţia ucide, nu legii graţierii şi aministiei". 49
25 de jucători în Spania!

25 de jucători în Spania!

29.01.2017 | La ora 16.45, de la stadionul „Motorul”, UTA a plecat spre Spania. Cu autocarul, până la Timişoara, apoi, cu avionul, până la Valencia, iar de acolo, tot cu un autocar, până la destinaţia finală. 4