„Conducători auto”, la volan, fără permise

„Conducători auto”, la volan, fără permise

19 ore | O femeie în vârstă de 39 de ani, din Frumușeni și un tânăr de 25 de ani, din Arad, au fost prinși de polițiștii rutieri, la sfârșitul săptămânii trecute, conducând vehicule fără a avea permise de conducere, în timp ce un alt tânăr, din Botoșani, a fost depistat conducând un tractor cu două remorci, fără ca acestea să fie înmatriculate sau înregistrate.
Sub influența alcoolului! Așa au fost prinși cinci șoferi în trafic, în Arad

Sub influența alcoolului! Așa au fost prinși cinci șoferi în trafic, în Arad

19 ore | Sfârșitul de săptămână a adus dosare penale unor conducători auto pentru că au condus autoturisme în timp ce se aflau sub influența alcoolului. 4
Mesajul ADI Deșeuri după șapte zile de activitate a RETIM: s-au colectat cantități impresionante

Mesajul ADI Deșeuri după șapte zile de activitate a RETIM: s-au colectat cantități impresionante

19 ore | Astăzi a fost cea de a șaptea zi de când operatorul timișorean RETIM și-a început activitatea în Arad și în cele 24 de unități administrativ teritoriale din Zona 1 de salubrizare a județului. 17
Arădencele s-au remarcat la Cupa „Nadia Comăneci”

Arădencele s-au remarcat la Cupa „Nadia Comăneci”

23 ore | ONEȘTI. Micuțele sportive reprezentând CS Municipal Arad s-au întors cu patru medalii de la Cupa „Nadia Comăneci” la gimnastică artistică.
Trei tineri au avut nevoie de medici după ce ar fi consumat droguri într-un club din Mamaia

Trei tineri au avut nevoie de medici după ce ar fi consumat droguri într-un club din Mamaia

24 ore | Trei tineri au avut nevoie de ajutorul medicilor, luni, după ce au consumat substanţe interzise într-un club din staţiunea Mamaia. O tânără din Polonia a fost găsită în comă.
Zeci de mii de tineri se află zilele acestea pe litoral. Vezi care sunt cele mai aglomerate staţiuni

Zeci de mii de tineri se află zilele acestea pe litoral. Vezi care sunt cele mai aglomerate staţiuni

24 ore | Zeci de mii de tineri se află zilele acestea pe litoral, în miniacanţa de 1 Mai, pentru ei fiind pregătite festivaluri de muzică, gastronomice şi de bere, întreceri de maşini şi multe concerte, cele mai aglomerate staţiuni fiind şi în acest an Mamaia şi Vama Veche.
Opt militari români, răniţi după ce au fost prinşi într-un atac cu maşină capcană în Afganistan

Opt militari români, răniţi după ce au fost prinşi într-un atac cu maşină capcană în Afganistan

24 ore | „Opt militari din Batalionului 30 Protecţia Forţei "Vulturii Carpaţilor" din Câmpulung Muscel au fost răniţi luni, 30 aprilie, în Afganistan, în jurul orei 9.00, ora României, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ţinta unui autovehicul capcană (VBIED - Vehicle-Borne Improvised Explosive Device)”.
Programul Festivalului Euromarionete

Programul Festivalului Euromarionete

24 ore | Festivalul Internațional de Teatru de Animație „Euromarionete”, ediția cu numărul 19, va debuta joi, 3 mai. 1
Florin Remeţan (PMP): Prefectura a încercat să confişte Ziua Veteranilor de Război

Florin Remeţan (PMP): Prefectura a încercat să confişte Ziua Veteranilor de Război

24 ore | Florin Remeţan, preşedintele Partidului Mişcarea Populară – filiala Arad, este „scandalizat” de faptul că „Instituţia Prefectului Judeţului Arad a încercat să confişte Ziua Veteranilor de Război”. 1
Au descoperit „Misterele Aradului”

Au descoperit „Misterele Aradului”

1 zile | Elevi din patru școli arădene au avut ocazia, la finalul lunii aprilie, să descopere „Misterele Aradului”, alături de câțiva voluntari arădeni.
Crișul, înfrângere onorabilă pe terenul Reșiței

Crișul, înfrângere onorabilă pe terenul Reșiței

1 zile | REȘIȚA. Fără principala „gură de foc”, Roxana Boldor (ce pregătește alături de CSȘ 2 Baia Mare turneul final al junioarelor I), Crișul Chișineu-Criș a cedat în deplasarea susținută pe terenul formației CSU Reșița - locul 5 în seria vestică a Diviziei A (liga secundă).
Trenuleţul turistic reintră în circuit începând de la 1 Mai

Trenuleţul turistic reintră în circuit începând de la 1 Mai

1 zile | Ne putem plimba cu el sâmbăta, duminica şi în zilele de sărbătoare, între orele 12.00-18.00. 1
Continuă căutările băiatului de 15 ani dispărut în râul Mureș

Continuă căutările băiatului de 15 ani dispărut în râul Mureș

1 zile | Căutările au fost reluate luni dimineața, după ce duminică seara s-a decis întreruperea acestora.
Aleargă și tu pentru cei ce nu o pot face: Wings for Life World Run la Arad!

Aleargă și tu pentru cei ce nu o pot face: Wings for Life World Run la Arad!

1 zile | Un eveniment internațional ajunge și la Arad. „Wings for Life World Run” se va desfășura pe 6 mai, în Parcul Eminescu din Arad, iar arădenii sunt invitați să alerge împreună pentru cei care nu o pot face.
Panică pe strada Șezătorii! Un bărbat a amenințat că-și dă foc la casă

Panică pe strada Șezătorii! Un bărbat a amenințat că-și dă foc la casă

1 zile | Pompierii și polițiștii au intervenit, duminică seara, pe strada Șezătorii, după ce un apel la numărul unic de urgență 112 anunța faptul că un bărbat amenință că își va incendia locuința. 7
Cerere mare de înghețată. O fabrică de înghețată din Arad a crescut producția cu 50 la sută

Cerere mare de înghețată. O fabrică de înghețată din Arad a crescut producția cu 50 la sută

1 zile | Temperaturile neobișnuit de ridicate pentru această perioadă au făcut ca producția de înghețată să crească cu 50 la sută. 4
Hugo Toth, tânărul arădean care a cucerit geografia

Hugo Toth, tânărul arădean care a cucerit geografia

1 zile | Este elev în clasa a VIII-a la Colegiul Național „Moise Nicoară” și a reușit să cucerească premiul I pe țară la Olimpiada Națională de Geografie. Pentru Hugo Toth, geografia nu mai are niciun secret. 1
Cu lupa pe sănătatea tinerilor lucrători

Cu lupa pe sănătatea tinerilor lucrători

1 zile | La sfârșitul acestei luni, pe 28 aprilie, a fost marcată Ziua Internațională SSM, în acest an ținta fiind îmbunătățirea securității și sănătății tinerilor lucrători. 1
Șoimii Șimand a încheiat pe locul trei la futsal

Șoimii Șimand a încheiat pe locul trei la futsal

1 zile | 3 a fost locul ocupat de Șoimii Șimand în ierarhia finală a seriei de vest din cadrul Campionatului Național de futsal Under 19.
A pătruns pe „tablou” la BMW Open

A pătruns pe „tablou” la BMW Open

1 zile | Tenismanul arădean Marius Copil s-a calificat pe tabloul principal al turneului ATP de la Munchen - premii de 501.345 de euro -, asigurându-și 12 puncte ATP și un cec în valoare de 5.075 de euro.
Dodean, singurul punct cu Olanda

Dodean, singurul punct cu Olanda

1 zile | În Grupa C a Campionatelor Mondiale de tenis de masă pe echipe de la Halmstad (Suedia), naționala României - cu arădeanca Daniela Dodean-Monteiro în lot - au dispus de Cehia, cedând cu Olanda.
Anunț de presă

Anunț de presă

1 zile | Începerea proiectului „Dezvoltarea activității medicale a societății INFOMEDICA S.R.L. prin dotarea unui bloc operator cu ATI si saloane pentru pacienți”
Audi ieșit în decor pe centura Aradului

Audi ieșit în decor pe centura Aradului

29.04.2018 | Două persoane, soț și soție, au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe partea carosabilă, s-a răsturnat de două ori și a plonjat pe câmp. 5
Garda de Mediu: 100.000 de lei amendă și un nou ultimatum pentru Retim

Garda de Mediu: 100.000 de lei amendă și un nou ultimatum pentru Retim

29.04.2018 | Curg amenzile pentru firma timișoreană ce a preluat colectarea deșeurilor menajere din municipiu. Garda de Mediu s-a autosesizat în urma articolelor publicate în presă privind situația deșeurilor. 18
Băiat de 15 ani, căutat de pompieri în Mureș

Băiat de 15 ani, căutat de pompieri în Mureș

29.04.2018 | Minorul a fost văzut intrând în râu, dar nimeni nu l-a mai văzut ieșind. Incidentul s-a întâmplat duminică după-masă, în zona localității Semlac. 1
Inapoi
123456