02.12.2019 |
Accident de circulație, luni dimineață, pe drumul ce leagă Lugojul de Tapia. Două persoane au ajuns la spital după ce un șofer nu a adaptat viteza într-o curbă și a intrat pe contrasens.
02.12.2019 |
SUBRADAR, celebrează prieteni şi prietenii, cuprinzând în totalitate piese realizate în featuring cu artişti dragi şi prieteni apropiaţi ai formației.
02.12.2019 |
Elevii sunt invitați la un atelier în care pot să își cunoască drepturile, dar și obligațiile. Atelierul va avea loc la Timișoara, fiind organizat de Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Timiș.
02.12.2019 |
Reprezentantele Asociaţiei „Academia Mămicilor din Timișoara” (AMT) continuă proiectul lunar „Implică-te şi schimbă destine - donează sânge”. Puteți dona sânge, de sărbători, la Timișoara.
02.12.2019 |
Școala Gimnazială „Caius Iacob” a desfășurat acțiunea caritabilă „Săptămâna legumelor și fructelor donate”.
02.12.2019 |
ADVERTORIAL. BILETELE S-AU PUS ÎN VÂNZARE.
02.12.2019 |
ADVERTORIAL. A trecut și Black Friday și a venit luna cadourilor – acea lună din an care ne bucură și ne sperie cel mai tare din același motiv: cadourile. Pe de-o parte primim multe cadouri, pe de alta dăruim. Însă, de cele mai multe ori, decembrie este luna shopping-ului.
02.12.2019 |
La sosirea pompierilor, două camere ale casei, precum și acoperișul erau în flăcări. După stingerea incendiului, în imobil a fost găsit cadavrul unui bărbat. Acesta locuia singur. Potrivit ISU Arad, focul a pornit de la un scurtcircuit electric.
01.12.2019 |
Alesul municipal revine cu una dintre propunerile sale din 2016: realizarea celui mai important velodrom din estul Europei.
01.12.2019 |
Sergiu Bîlcea vorbește despre votul dat la alegerile prezidențiale, asumarea Guvernării, dar și proiectele pentru dezvoltarea Aradului.
01.12.2019 |
Omul de afaceri austriac Dieter Kaas a solicitat strămutarea procesului în care este judecat pentru pornografie infantilă și act sexual cu un minor.
01.12.2019 |
Rezultatele etapei a XIX-a: CS Mioveni – ASU „Poli” 0-1, Sportul Snagov – Viitorul Pandurii 2-5, Ripensia Timișoara – FC Argeș 1-2, FK Csikszereda – Gloria Buzău 1-1, FC Farul – Rapid 3-1, U. Cluj – CSM Reșița 1-1, Pandurii Tg. Jiu – Turris tr. Măgurele 0-1, Dunărea Călărași – UTA 1-0. Petrolul – Metaloglobus se joacă azi. Concordia Chiajna a stat.
01.12.2019 |
BUCUREȘTI. Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, i-a transmis lui Klaus Iohannis, un mesaj cu prilejul Zilei Naționale a României. „Aș dori să subliniez că România este un aliat neprețuit atât pentru SUA, cât și pentru Alianța Nord-Atlantică”, se arată în mesajul lui Trump.
01.12.2019 |
BUCURESTI. Cumpărătorii americani au făcut achiziții online de 7,4 miliarde de dolari, de Black Friday, un record pentru comerțul online în cea mai aglomerată zi de cumpărături din SUA, transmite Reuters. Vânzările online au crescut anul acesta cu peste 19,6%, ajungând la 7,4 miliarde de dolari de Black Friday, potrivit datelor Adobe Analytics, care urmăresc tranzacțiile a 80 dintre primii 100 comercianți din SUA.
01.12.2019 |
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de vreme severă pentru următoarele două zile.
01.12.2019 |
Arădenii au pierdut cu Dunărea Călărași, printr-un autogol al lui Melinte. C. Rus și Buhăcianu au ratat ocazii imense.
01.12.2019 |
TG. JIU. În formula: Moroz – Deliman (min. 71, Musea), Forisz, Hojda, Cornea – Chiș-Toe (min. 83, Codrea), Pop (min. 61, Roman) – Susan, Chitaș, Vereș – Balha, gruparea pregătită de Dan Şomcherechi a rezistat doar 37 minute în duelul cu liderul Univ Craiova.
01.12.2019 |
CERMEI. În prima repriză s-a înscris o singură dată, Enciu (min. 26) profitând de o ieşire hazardată a portarului Dagău. În actul secund, tot oaspeţii au înscris prima oară, prin D. Codrea (min. 60), pentru ca Burlă (min. 65) să reaprindă speranţele „sămădăilor”. În ultimele zece minute, Enciu şi Nanu conturează succesul clar, scor 4-1, al echipei mai bune, CSC Dumbrăviţa.
01.12.2019 |
CHIŞINEU CRIŞ. Zece minute de la agonie la extaz pentru trupa pregătită de Adrian Abrudean, în faţa unui adversar, Fortuna Becicherecu Mic, care are cel mai mic număr de înfrângeri (3), după liderul neînvins din Craiova.
01.12.2019 |
În prezența câtorva sute de arădeni și a oficialităților orașului și județului, forțele MAI și MapN au defilat în centrul orașului, duminică dimineața, cu ocazia Zilei Naționale a României.
01.12.2019 |
Concertul dedicat Zilei Naționale a României îi aduce în fața arădenilor pe Horia Brenciu&Orchestra și Alina Eremia, alături de Biu Marquetti și două trupe locale.
01.12.2019 |
Mihai Fifor: „Deficitul bugetar a devenit o armă de propagandă, în mâna ministrului liberal Florin Cîțu”.
01.12.2019 |
FILIAŞI. În formula: Iliescu – Polgar (min. 75, Sulea), Dolga, Bercu, Filimon – Vlad, Lazea, Simion, Prună (min. 68, Nagy) – D. Rusu (min. 89, Bicuschi), Banyoi (min. 90, A. Popa), „şoimii| din Lipova au obţinut un succes preţios, scor 1-0 (gol Banyoi min. 77), pe terenul unei echipe aflate în mare suferinţă, ACSO Filiaşi.
01.12.2019 |
Etapa cu numărul 12 din CN de handbal, juniori 3, a adus o nouă victorie celor de la HC Beldiman Arad, 42-18, cu CS Giroc Chisoda. Pentru echipa arădeană au jucat: Barbicioiu Andrei si Kurucz Patric-portari, Burzo Andrei (11), Gaulea Dragoş (6), Boldiş Ayan (4), Beldiman Robert (7), Covaci Beniamin (8), Repede Alexandru (5),Aldea Sebastian (1), Caravaci Nicolae, Ciupe Vaida Marc, Chera Cristian, Bututoi David.
01.12.2019 |
În ultimul joc al anului din Liga 4 la fotbal: Victoria Felnac – Podgoria Pâncota 1-1.