Dau lunar cu subsemnatul

1Comentariu
Dau lunar cu subsemnatul
ARAD – Performanţele directorilor companiilor subordonate vor fi evaluate lunar de reprezentanţii consilierilor judeţeni.

Evaluari lunare şi salarii care ar putea fi tăiate cu până la 10% pentru directorii societăţilor şi regiilor la care Consiliul Judeţean este acţionar majoritar. Propunerea va fi supusă votului consilierilor judeţeni la finele acestei luni.

În cadrul şedinţei din luna aprilie, aleşii sunt convocaţi să îşi delege reprezentanţii în AGA la societăţi ca să aprobe obiectivele şi criteriile de performanţă la contractele de mandat semnate cu directorii generali ai companiilor. Potrivit legii, aleşii sunt obligaţi să facă actualizarea anuală a obiectivelor şi criteriilor de performaţă înscrise în contractul de mandat al directorilor în termen de 30 de zile de la data aprobării bugetului de venituri şi cheltuieli.

Primul proiect care a fost deja afişat la transparenţă este cel privind performanţele directorului general de la Compania de Apă. În acest caz, directorul are două obiective: achitarea la termenul stabilit a obligaţiilor la bugetul de stat şi la bugetul local (fiind avuţi în vedere indicatori ca profitul, nivelul cheltuielilor etc.), precum şi respectarea termenelor de rambursare a creditelor conform contractelor de împrumut. În cazul plăţilor la buget, „evaluarea se face lunar şi cumulat”, se menţionează în proiect. În cazul celui de al doilea obiectiv, evaluarea se va face în lunile mai, august şi noiembrie.

„În cazul neîndeplinirii unuia din obiective, consiliul de administraţie poate propune diminuarea cu 5% a drepturilor salariale pentru fiecare obiectiv neîndeplinit, dar nu mai mult de 10%”, se precizează în proiect.

Printre criteriile în funcţie de care va fi evaluată, lunar, activitatea directorului Gheorghe Bănăţean, de la Compania de Apă, se numără „încadrarea în fondul de salarii stabilit conform BVC” – adică să nu mărească salariile peste suma aprobată deja. Unele criterii au direct de a face cu consumatorii. Unele depind de durata medie de reparare a conductelor avariate de la data înregistrării reclamaţiitor la S.C. „Compania de Apă Arad” S.A., impusă prin contract, care este de trei zile, respectiv, durata medie de răspuns la reclamaţiile legate de facturare de la data înregistrării la Companie, care este de 15 zile. Conducătorului unităţii i se cere, totodată, să se asigure că societatea înregistrează o rată a profitului net de 4,32%.

JA – S.B.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor