Dave Grohl a mărturisit că „a plâns puţin”

Reactualizat la:
Dave Grohl a mărturisit că „a plâns puţin”
© Dave Grohl FOTO: EPA
Muzicianul Dave Grohl a mărturisit că „a plâns puţin”, sâmbătă, la festivalul Rock in Rio, atunci când a auzit piesa „Lithium” a formaţiei Nirvana, din care a făcut parte, interpretată de trupa Weezer, arată Smart Radio, care păstrează un loc special pieselor artiştilor în playlist.

Liderul formaţiei Foo Fighters a devenit nostalgic după ce a ascultat, în Rio de Janeiro, una dintre piesele fostei sale trupe, fondată în anul 1987. „Vom interpreta o melodie a fostei trupe a lui Dave Grohl pentru a vă încălzi”, a prezentat piesa Rivers Cuomo, membru al formaţiei Weezer, potrivit contactmusic.net. Dave şi formaţia lui au întors complimentul, interpretând piesa „Big Me”, lansată de Weezer în anul 1996, şi recunoscând că îi este foarte dor să interpreteze melodia „Lithium”. „Voi dedica această piesă formaţiei Weezer. Eram în spatele scenei şi i-am auzit cântând «Lithium». Trebuie să fiu sincer, am plâns puţin. Am plâns. Mi-e dor să cânt acea melodie”, le-a mulţumit Dave Grohl celor de la Weezer pentru omagiu.

Sursa: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !