De două ori „Aproape de tine, încă!”

De Vasile Filip
Un spectacol ce trebuie văzut
Un spectacol ce trebuie văzut
Sâmbătă, şi duminică, de la ora 19, în sala mare a TCIS, o adaptare după „Almost, Maine!’’ de John Cariani.

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” vă propune, pentru sfârşitul acestei săptămâni (sâmbătă, 23 mai şi duminică, 24 mai, de la ora 19), spectacolul „Aproape de tine, încă!”, o adaptare după „Almost, Maine!’’ de John Cariani, în regia Antonellei Cornici.

Este o poveste despre dragoste, despre oamenii unui mic orășel din nordul cel mai îndepărtat al provinciei New England, la granița cu Canada, a căror existență este modelată de mediul în care trăiesc. Un mediu ostil dar frumos. Dramaturgul american, John Cariani, a reuși să suprindă frumosul din sufletul acestor oameni, în prima lui piesă „Almost, Maine” foarte bine primită de critici. Piesa a fost pusă în scenă la Arad de către regizorul Antonella Cornici, aflată pentru a doua oară la Arad. „Aici e un loc în care mă simt, realmente, bine iar oamenii de aici, actorii, personalul tehnic şi publicul, în general sunt pozitivi, îmi sunt aproape, îmi sunt dragi. Şi, cred că la un moment dat o să fiu din ce în ce mai aproape de toţi”, a mărturisit regizorul spectacolului. Cum este povestea americanilor jucată de Cecilia Donat, Zoltan Lovas, Alina Danciu, Sandrei Elek, Marian Parfeni, Carmen Vlaga Bogdan, Ioan Peter, Angela Petrean Varjasi și Călin Stanciu junior sunteți invitați să o vizionați, în acest weekend, în sala mare a teatrului arădean.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase