Un mare fotbalist se compromite, astfel, ajungând sa fie desconsiderat şi alungat, când de ici, când de colo. Regele de ieri este astăzi cerşetor – cere să antreneze, dar nu ştie. Este aidoma unui pictor care se oferă să facă portretul cuiva, dar nu reuşeşte decât o mâzgăleală şi cel care l-a plătit azvârle cu tabloul după el. Sâmbătă, Galatasaray a pierdut din nou iar Hagi, culmea penibilului, a dat vina pe vantul care a bătut în a doua repriză.
Sunt adevărate drame personale, dar nu numai, asemenea ambiţii, de a ocupa o poziţie, o funcţie pentru care nu eşti pregătit. Pentru care nu ai chemare, abilităţi. Un fel de Hagi este şi Emil Boc, bunăoară. A fost foarte bine cotat ca primar al Clujului, fiind reales, semn că oamenii l-au preţuit pentru felul în care a gospodărit oraşul. A fost apreciat şi ca lider de partid. I-a trebuit să fie premier şi a ajuns să fie dispreţuit de o ţară întregă.
Întâi, pentru faptul că nu este decât o marionetă în fruntea guvernului, o uneltă pe care preşedintele Traian Băsescu o foloseşte cum crede de cuviinţă. Acestea fiind coordonatele ipostazei, Emil Boc apare în faţa românilor ca un tip fără personalitate, şters, incapabil pentru a conduce treburile ţării. În al doilea rând, dumnealui, care se dădea mare specialist în drept constituţional (are şi un manual în acest domeniu), se dovedeşte a fi nu profesor, ci amator, în sens peiorativ, un diletant oarecare – aproape toate ordonanţele şi proiectele de lege ale Cabinetului Boc au fost concepute pe temeiuri neconstituţionale.
Una dintre legile lui Murphy spune că o maimuţă cu cât urcă mai sus în copac, cu atât ne arată mai mult din fundul ei dezgolit. Aşa se întâmplă şi cu unii semeni de-ai noştri – cu cât sunt mai ambiţioşi să ocupe funcţii înalte sau pentru care nu au aplicaţie, cu atât mai mult îşi arată incompetenţa, se fac de râs şi pierd respectul celor care, poate, îi preţuiau mult.
Tristan Mihuţa
