De la muzică de film, la poeme simfonice

ARAD – 1 februarie reaşează în sala de concerte atmosfera şi tipicul simfonicelor, concentrând în spaţiul muzical al serii patru noi favorite: extrase din suportul sonor al peliculei cinematografice „Mihai Viteazul”, semnat de Tiberiu Olah, „Concertul în re major pentru violoncel şi orchestră” de Joseph Haydn, „Vltava” de Bedrich Smetana şi „Preludiile” de Franz Liszt.

Semnată de dirijorul Dorin Frandeş, structura evenimentului se încadrează în normele moderne de audiţie, vizibil simplificată prin abordarea unor ópusuri de mică întindere. Se doreşte şi se şi ascultă astăzi muzica în formule extrem de dinamizate, sugerate în mare măsură de reacţiile şi aşteptările publicului din sala de concert.

Titlul de început al serii readuce fragmentar cea mai spectaculoasă coloană sonoră din cinematografia românească. Alcătuită în scopul prezentării în concert al momentelor ei de mare efect, suita de orchestră evidenţiază totodată punctele de culminaţie ale peliculei: „Răsună trompeţii”, „Dans la curtea regală” şi „Intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia”.

Următorul număr muzical, cel solistic este susţinut de violoncelistul Alexandru Moroşanu şi reprezintă cea mai înaltă provocare destinată nobilului instrument cu coarde. Centrată pe lirismul violoncelului, clasica partitură este în mod conştient abordată doar de virtuozi, şi chiar şi de aceştia numai în momentele cele mai împlinite ale carierei lor.

Povestea „Vltavei” îi impresionează întotdeauna pe melomani şi de aceea splendidul poem simfonic apare întotdeauna ca una dintre cele mai vizate atracţii de pe podiumul de concert. Componentă a unui ciclu simfonic de mare întindere, iniţiat în 1874 şi finalizat în 1879, „Vltava” este cea mai cunoscută partitură a lui Smetana şi totodată cea care ii eclipsează tot restul creaţiei.
„Preludiile” de Liszt evidenţiază de fiecare dată un ansamblu maleabil şi eficient iar forma în care se află simfonicul la finalul unui astfel de program trebuie să fie aceea reclamată de partitură. Expresiile tipice secolului al XIX-lea, susţinătoare ale „Noilor meditaţii poetice” de Lamartine, sunt socotite şi astăzi la fel de neconvenţionale ca şi pe vremea romanticului Liszt, iar frumuseţea, energia şi forţa extraordinară a „Preludiilor” sunt admirate cu consecvenţă şi acum, în contextul audiţiilor secolului XXI.

C.D.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !