De la Pecica la Bezdin, cu bicicletele

De Simion Todoca
1Comentariu
De la Pecica la Bezdin, cu bicicletele
Senatorul Constantin Traian Igaș continuă și anul acesta expediția „Prietenii Luncii Mureșului”.

Prima ediție a expediției cu bicicletele de la Pecica la Mănăstirea Bezdin a fost anul trecut, pe 22 iulie. „În urmă cu un an am organizat pentru prima oară această expediție care a fost o reușită. Parteneriatul cu Primăria Pecica, prin Centrul de Vizitare și Informare Turistică, și cu Primăria Secusigiu ne permite să promovăm Lunca Mureșului prin cel mai ecologic mod de deplasare, cu bicicleta. Ne dorim să mobilizăm arădenii să vadă cât de deosebit este județul nostru, motiv pentru care îi invităm cu noi la drumeție”, declară senatorul de Arad, Constantin Traian Igaș.1
Startul se va da pe 22 iulie, vineri, la Ferma de Bivoli din Pecica, începând cu ora 9:00, pe biciclete puse la dispoziţia participanţilor de către Primăria oraşului Pecica. Se va face o vizită la Mănăstirea Bezdin, iar veloexpediția se va încheia tot la Ferma de Bivoli, cu o masă tradițională. Înscrierile au început din 18 iulie pe pagina de facebook a senatorului arădean : https://www.facebook.com/constantinigas. Se vor alătura expediției atât aleși locali, primarii Cheșa Ilie și Toader Marian, viceprimarii Miodrag Stanoiov și Cazacu Geani, cât și tineri din județ și municipiu. „Înțelegem importanța promovării Luncii Mureșului și sprijinim acțiunile de acest gen, excursii cu bicicletele sau pe jos pentru a nu deranja fauna din Parcul Natural Lunca Mureșului. Mănăstirea Bezdin este un monument de patrimoniu, construit de către cneazul Iovan Iaksici. Numele locașului de cult se trage de la un pârâu a cărui apă era foarte întunecată, bezdin însemnând beznă în limba sârbă. Este printre puținele locașuri monahale sârbești din țară și ar trebui reabilitată. Pentru promovarea acestui locaș de cult ar trebui puse semnalizări la coborârea de pe autostradă și în sensul giratoriu”, declară viceprimarul orașului Pecica, Miodrag Stanoiov.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor