De luni, 14 ianuarie, se pot plăti taxele şi impozitele locale pe 2019

De Diana Dutu
3Comentarii
De luni, 14 ianuarie, se pot plăti taxele şi impozitele locale pe 2019
Pentru plăţile online, startul a fost dat încă de vineri, 11 ianuarie. Această modalitate de plată câştigă teren în Arad.

ARAD. Primăria Municipiului Arad anunţă că începând de luni, 14 ianuarie 2019,se pot plăti taxele şi impozitele locale aferente acestui an. Arădenii au la dispoziţie următoarele modalităţi de plată: în numerar, prin POS, respectiv plata online.

La casierie

Plata în numerar sau cu card bancar se poate face la toate casieriile Direcţiei Venituri: pe strada Mucius Scaevola nr.11, pe Bulevardul Revoluţiei nr.75, în incinta Palatului Cenad şi la sediul din Piaţa Fortuna. Programul este de luni până joi între orele 8-18, iar vineri între orele 8-16. Serviciul de încasare a impozitelor şi taxelor locale este disponibil, de asemenea, la toate oficiile poştale din municipiu.

Potrivit Primăriei, plata prin POS rămâne una dintre cele mai sigure metode de plată a dărilor locale: la efectuarea tranzacţiei nu se percepe comision suplimentar, securitatea datelor este 100% asigurată, iar contribuabilul este scutit de grija buzunarelor pline de bani.

De pe calculator

„De departe, una dintre cele mai comode metode de plată a taxelor şi impozitelor locale este cea online. Pentru a plăti online taxele şi impozitele locale, intraţi pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Arad, www.primariaarad.ro şi accesaţi Platforma de contact – Plăteşte online a Direcţiei Venituri. Vestea bună este că plăţile online pot fi efectuate încă de vineri, 11 ianuarie 2019. Această modalitate de plată câştigă tot mai mult teren în Arad, trendul achitării dărilor locale din faţa calculatorului, fiind unul pozitiv” – arată reprezentanţii Primăriei Arad.

Sistemul de plată online este activ încă din 2009, Aradul fiind printre primele oraşe din ţară care punea la dispoziţia cetăţenilor aceste serviciu modern. Numărul utilizatorilor a crescut constant, de la 1.095 în primul an la 11.786 în 2018, iar încasările online au fost de peste 10 ori mai mari anul trecut decât în 2009 (8,1 milioane lei în 2018 față de aproape 609.000 lei în 2009).



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor