16. martie 2011 11:07; Reactualizat la: 16.03.2011 11:07


Debarasarea de piatra de moară

Războiul dintre Vasile Blaga şi Traian Băsescu este mai mult decât o răfuială între doi oameni. Aici e vorba de însăşi soarta PD-L. Pentru că, rămânând sub influenţa lui Traian Băsescu, PD-L riscă să dispară de pe scena politică.

„Locomotiva” de ieri a deraiat şi vagoanele o iau razna. Partidul cade în sondaje, dar cade mai ales în opţiunile reale ale electoratului. Cetăţenii acestei ţări, cei mai mulţi dintre ei, au ajuns la concluzia că Traian Băsescu este un histrion, adică un actor, dar unul de proastă calitate. Nepriceput, dar cu pretenţia că le ştie pe toate, precum înaintaşul său, cizmarul. Toate măsurile pe care le-a impus Guvernului Boc au fost neinspirate şi cinice – de parcă şi-ar fi propus să se răzbune pe poporul care l-a ales de două ori şi l-a mai şi salvat de la demitere. Există o vorbă: fă bine cuiva, că nu te iartă toată viaţa. Ei bine, în cazul lui Traian Băsescu, se potriveşte de minune.

La noi, partidele au crescut prin „oamenii locomotivă”. Ion Iliescu a tras după el PDSR, azi PSD, Vadim Tudor a ridicat Romania Mare, Ilie Verdeţ a impus PSM, Băsescu a urcat sus de tot PD, devenit PD-L. E un risc enorm ca un partid să fie asimilat cu o persoană – când persoana se „demonetizează” partidul se prăbuşeşte odată cu ea. Că e aşa, ne putem uita în urmă, să vedem ce s-a întâmplat cu multe dintre partidele enumerate aici sau omise (vezi şi PNŢCD).

Problema Partidului Democrat-Liberal este că Traian Băsescu i-a deveni piatră de moară şi că în trage în jos, îl scufundă în ape repezi. Mai pe româneşte, ca să spun aşa, Traian Băsescu nu mai este util partidului – dimpotrivă, îi dăunează. Sunt convins că tot mai mulţi dintre membrii PD-L au înţeles acest lucru, că l-au dezbătut şi vor merge pe mâna lui Vasile Blaga. A mai miza pe Traian Băsescu – fie ca politician, fie ca partid – ar însemna să fii complet rupt de realitate, să nu înţelegi logiga desfăşurării lucrurilor. E de înţeles că nu toţi se pot desprinde de preşedintele Băsescu – bunăoară, Elena Udrea care e creaţia lui şi care va dispărea odată cu el. Dar cei mai mulţi, se vor debarasa de piatra de moară.

Tristan Mihuţa

tristan.mihuta@informmedia.ro


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria ARADON opinii
Ungureanu de Basesti
Iritat de pretenţia lui MRU de a deveni noul tătuc al trupelor de uscat, foşti puşcaşi marini pe vremea când [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (II)
Aşa după cum am arătat, dispariţia pragului electoral ar putea să aducă în Parlament o sumedenie de [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (I)
Pot să înţeleg că este frustrant pentru candidatul la un post de parlamentar să obţină cele mai multe voturi [...] mai multe »
Mai catolici decat papa
Într-o bună zi a anului de graţie 1994, pe culoarele Parlamentului, împreună cu teribilii "caţavenci" Mircea [...] mai multe »
Orban baseste mai departe
Cu mintea dusă în vremurile în care ludovicul era monedă imperială, Orbanul băsist îşi face datoria până [...] mai multe »
UDMR, intre zahar si bat
Din lipsă de cvorum, Camera Deputaţilor nu a putut adopta, marţi, niciuna dintre legile aflate pe ordinea de zi, [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou