Decanul de vârstă al județului, șirianul Ioan Botaș, la 104 ani

De G.P.
Decanul de vârstă al județului, șirianul Ioan Botaș, la 104 ani
© L-au sărbătorit pe decanul de vârstă al judeţului FOTO: JA
A ajuns la venerabila vârstă de 104 ani, dar este la fel de energic ca şi acum 60 de ani.

Cel mai vârstnic locuitor al județului Arad este șirian și, pe data de 24 august, a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104 ani. Ioan Botaș, cetățean de onoare al comunei Șiria, a luptat pe frontului celui de-al Doilea Război Mondial și, la această vârstă, este încă vioi, cu mintea lucidă și extrem de optimist.

La împlinirea vârstei de 104 ani i-au fost alături membrii familiei, dar și reprezentanți ai administraţiei locale, în frunte cu primarul Valentin Bot, prof. Marcel Priescu, consilier local, Garofița Popa, consilier județean, funcţionari din cadrul Primăriei Șiria, dar și reprezentați ai Filialei Județene a Veteranilor de Război „Zărandul” Arad și ai Centrului Militar Județean.

Veteranul de război a primit, din partea administrației șiriene, un tort decorat simbolic în culorile drapelului naţional, alături de flori, diplome aniversare din partea Filialei Județene a Veteranilor de Război Arad și a Centrului Militar Județean, dar și un mesaj onorant din partea Ministerului Apărării Naționale, semnat de ministrul Mihnea Motoc.

„Îi doresc domnului Ioan Botaș să fie sănătos și să ne ajute Dumnezeu să îl sărbătorim la vârsta de 105 ani. Mărturisesc că nu văd nici o diferență între domnul Botaș de astăzi și cel pe care l-am sărbătorit la vârsta de 100 de ani”, a declarat primarul Șiriei, Valentin Bot.

Vizibil emoționat, însă extrem de lucid și credincios, veteranul a rememorat întâmplări din cei 104 ani de viață, mărturisind că nu are niciun regret.

„Mă simt bine la 104 ani, dar puțin slăbit. Nu sunt bolnav, dar anii își spun cuvântul. Nu am nicio problemă de sănătate și nu am fost bolnăvicios. Nu am fumat, nu am băut și nu mi-am bătut joc de sănătatea mea. Până la anii aceștia nu am nici un regret. Credința în Dumnezeu m-a ajutat să ajung la 104 ani”, a declarat veteranul Ioan Botaș.

„Îi doresc domnului Ioan Botaș să fie sănătos și să ne ajute Dumnezeu să îl sărbătorim la vârsta de 105 ani”, Valentin Bot

„Nu am fumat, nu am băut și nu mi-am bătut joc de sănătatea mea”, Ioan Botaş



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase