Comunitatea academică arădeană este mai săracă prin trecerea la cele veșnice a unui cadru universitar de mare valoare a universității noastre. În cursul dimineţii de miercuri, prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, conf. univ. dr. Florin Iosif Moldovan a încetat din viaţă, fiind răpus de o boală incurabilă, care ni l-a răpit mult prea devreme. Avea 54 de ani.
Comunitatea universitară din Arad a ţinut să precizeze: „Începând cu anul 2008 a decis să se dedice activităţii didactice şi a fost lector la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, apoi conferenţiar universitar. În vara anului 2016 a devenit prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Juridice a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Colectivul Facultății de Științe Juridice, precum și conducerea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad este alături de familia îndoliată şi îi împărtăşeşte durerea. Comunitatea academică arădeană îl deplânge pe cel care, ani de zile, a fost un cadru didactic cu o vastă activitate științifică, om de aleasă omenie, coleg cu o ținută morală impecabilă, cu o gândire novatoare spre binele celor mulți. A fost stimat de colegii din corpul academic și foarte iubit de studenți, s-a implicat cu multă responsabilitate în activitatea managerială a Facultății de Științe Juridice. Moldovan Iosif Florin s-a născut în 31 iulie 1964. A urmat cursurile Liceului Industrial Nr. 7 din Cluj-Napoca. A absolvit Şcoala Militară din Câmpina, iar în anul 2001, Facultatea de Drept a Universităţii Tibiscus din Timişoara. A absolvit, de asemenea, un curs postuniversitar în domeniul Dreptului Penal, la Facultatea de Drept a Universităţii Babes – Bolyai, din Cluj-Napoca. A obţinut Diploma de Doctor în Istorie şi Diploma de master – Ştiinte Europene. A fost membru al Asociaţiei Criminaliştilor din România şi al Institutului European de Drept din Viena”.
Prof.univ.dr. Aurel Ardelean, Președinte, Rector fondator Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad, rector Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad şi Conf. univ. dr. Daniel Remus Berlingher ,Decan, Facultatea de Științe Juridice Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad au ţinut să transmită familiei „Dumnezeu să-l ierte şi să îl odihnească în pace!”.
Deces în lumea universitară
Deces în lumea universitară
Prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş" din Arad , conf. univ. dr. Florin Iosif Moldovan a trecut la cele veşnice.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Ştiri sportive
Tenismanul sârb Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP, a fost ales sportivul anului în cadrul celei de-a 25-a ceremonii a Premiilor Laureus, Oscarurile pentru sport, desfăşurată luni seara la Galeria de cristal a Palatului Cibeles din Madrid, informează AFP.
Local
Zona Liberă Curtici Arad a solicitat majorarea taxelor de concesionare a terenurilor şi clădirilor.
Mapamond
Agenţia ONU pentru Refugiaţii Palestinieni (UNRWA) din Fâşia Gaza are „probleme de neutralitate” politică, dar Israelul nu a oferit încă „dovada” că unii dintre membrii săi ar avea legături cu „organizaţii teroriste” precum Hamas, concluzionează un raport transmis luni secretarului general al ONU, Antonio Guterres, informează AFP.
România
Pelicula „Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, a fost selectată în Competiţia oficială a celei de-a 77-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes care va avea loc în perioada 14 - 25 mai, informează un comunicat transmis luni AGERPRES.
Mapamond
Apărarea civilă a Fâşiei Gaza a declarat luni pentru AFP că a exhumat în ultimele trei zile aproximativ 200 de cadavre ale unor persoane ucise şi îngropate de forţele israeliene în gropi comune în incinta spitalului Nasser din Khan Younis, relatează AFP.
Mapamond
Insula Taiwan a fost lovită în zorii zilei de marţi de un nou seism cu magnitudinea 6,3, a anunţat agenţia de meteorologie din insulă, după ce luni au fost înregistrat mai multe cutremure, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Turnul de televiziune de 240 de metri din oraşul ucrainean Harkov, nord-est, s-a rupt în două, iar partea sa superioară a căzut la pământ, arată imagini obţinute de Reuters, după ceea ce oficialii locali au declarat că a fost probabil un atac cu rachetă al Rusiei asupra acestei infrastructuri de televiziune.
Citiți principiile noastre de moderare aici!