Decizie-șoc: la Cintei se sacrifică toți porcii!

De Andreea Pintea
10Comentarii
Decizie-șoc: la Cintei se sacrifică toți porcii!
Răspândirea cu rapiditate a virusului pestei porcine africane în județ a făcut ca autoritățile să decidă sacrificarea tuturor porcilor din Cintei.

Dezastrul se pare că-i lovește pe crescătorii de porci din județ. Apariția pestei porcine africane și răspândirea virusului cu rapiditate în mai multe zone din județ a făcut ca autoritățile să recurgă cu decizii-șoc. Astfel în cadrul ședinței Centrului Local de Combatere a Bolilor Arad s-a luat decizia ca toți porcii din Cintei să fie sacrificați. Iar dacă virusul continuă să se răspândească cu asemenea amploare, este foarte posibil ca în viitorul apropiat și fermele de porci din cadrul Combinatului Agroindustrial Curtici să aibă de suferit. În prima faza, doar ferma din Olari – acolo unde este maternitatea de purcei, este în zona de supraveghere.

„La Instituția Prefectului – Județul Arad s-a desfășurat ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor Arad, în care s-a discutat situația generată de prezența virusului pestei porcine africane de la nivelul satului Cintei, comuna Zărand, cu participarea domnului vicepreședinte – subsecretar de stat al ANSVSA, dr. Traian Petcu. În vederea izolării virusului pestei porcine africane și împiedicării răspândirii acestuia spre alte localități ori spre mari ferme de suine aflate în apropiere, în ședința de astăzi a Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor s-a luat decizia sacrificării tuturor porcilor din satul Cintei, comuna Zărand. Decizia a fost luată în contextul existenței a trei focare confirmate și a două suspiciuni în localitatea respectivă”, se arată în comunicatul de presă transmis de Instituția Prefectului.

Reprezentanții administrației spun că proprietarii animalelor sacrificate vor fi despăgubiți de Guvernul României. „Conform legislației specifice, pe o rază de 10 kilometri în jurul focarului de pestă porcină africană se instituie zone de protecție. Instituțiile reprezentate în CLCB vor face toate eforturile pentru împiedicarea răspândirii virusului, protejarea marilor ferme și asigurarea aprovizionării populației cu carne de porc. Având în vedere natura devastatoare a virusului PPA și răspândirea sa pe căi diverse, sacrificarea tuturor porcilor din Cintei este o măsură preventivă necesară. În paralel continuă vânătoarea porcilor mistreți din zonele unde a fost identificată prezența virusului pestei porcine africane”, au mai transmis reprezentanții Prefecturii.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor