Declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor

Declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor
Declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor
ARAD – Casa Naţională de Pensii a emis o nouă versiune de program pentru întocmirea acesteia.

O nouă versiune de program – versiunea 8.01 – se află la dispoziţia celor interesaţi pentru întocmirea declaraţiilor privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat. Aceasta este valabilă începând cu întocmirea declaraţiilor aferente lunii ianuarie 2008.

Declaraţiile trebuie întocmite electronic şi trebuie depuse la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) odată cu declaraţiile nominale pe suport de hârtie, anexa 1.1 şi anexa 1.2, listate la calculator, semnate şi ştampilate. Declaraţiile trimise prin poştă nu se iau în considerare.

Declaraţia se depune până în data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale.

„Nedepunerea în termen a declaraţiilor privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat constituie contravenţie în conformitate cu prevederile art. 148, alin. 1, litera a, din Legea 19/2000 aşa cum a fost modificată şi completată şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 la 5.000 de lei, conform art. 149, lit. b din aceeaşi lege” – atenţionează Ioan Riviş, şef Serviciu evidenţă contribuabili, din cadrul CJP Arad.

D.D.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase