Delegație militară americanã, la Arad

De Valentin Goran
Reactualizat la:
3Comentarii
Delegație militară americanã, la Arad
O delegație militară româno-americană va sosi la Arad luni, 10 iulie. Accesul reprezentanțiilor mass-media este interzis.

Biroul de presă al Pirmăriei Municipiului Arad anunță vizita unei delegații militare româno – americane ce va fi primită în Sala Ferdinand de edilul Gheorghe Falcă luni, 10 iulie. Vizita, conform comunicatului remis de Palatul Administrativ, va fi una de informare documentare. Chiar și așa, accesul reprezentanților mass-media nu va fi permis în spatele ușilor închise. O zi mai târziu, pe 11 iulie, este planificată o expoziție de tehnică militară pe platoul din faţa Primăriei, expoziţie de care, sigur, vor profita la maximum cei mici.

Combaterea terorismului

Nu știm dacă această vizită are legătură cu reuniunea miniştrilor apărării din statele membre NATO, desfășurată joi, 29 iunie, la Bruxelles unde România a fost reprezentată de o delegaţie condusă de Nicolae Nasta, secretar de stat în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Pe scurt, reuniunea a inclus sesiuni dedicate descurajării nucleare, repartiţiei echitabile a responsabilităţilor în domeniul securităţii, posturii de apărare şi descurajare, combaterii terorismului, cooperării NATO-UE, precum şi o întâlnire dedicată Afganistanului, în formatul Misiunii „Resolute Support”.

2% din PIB, la apărare

„Reuniunea a reconfirmat continuitatea, solidaritatea şi unitatea Alianţei în contracararea provocărilor actuale de securitate, fiind un bun prilej de pregătire a viitorului Summit aliat din 2018. Reuniunea a reprezentat un prilej de aprofundare a discuţiilor şi accentuare a evoluţiilor deosebite înregistrate în implementarea deciziilor şefilor de stat şi de guvern aliaţi din 25 mai a.c., privind împărţirea echitabilă a sarcinilor în cadrul Alianţei şi intensificarea rolului NATO în contracararea terorismului. În context, a fost general salutată decizia autorităţilor române de alocare a 2% din PIB pentru bugetul de apărare în următorii zece ani, începând cu 2017”, se arată în comunicatul remis de Ministerul Apărării Naționale.

Prezența în flancul estic

În același comunicat remis de MAPN se arată că „în mod special, au fost apreciate eforturile SUA, Germaniei şi Italiei, care şi-au anunţat, cu acest prilej, decizia de a afilia forţe pentru participarea la exerciţii cu brigada multinaţională din România. Aceste contribuţii se adaugă dislocării anterioare a trupelor poloneze, precum şi deciziei Portugaliei de a afilia forţe la brigadă. De asemenea, oficialul român a evidenţiat eforturile constante întreprinse la nivel naţional pentru implementarea prezenţei înaintate adaptate, exemplificând prin realizarea capacităţii iniţiale a Brigăzii Multinaţionale de la Craiova, în aprilie a.c., şi activarea, la 28 iunie, a Comandamentului brigăzii ca entitate militară NATO, cu statut de comandament militar internaţional. A fost salutată, totodată, operaţionalizarea prezenţei înaintate din Polonia şi statele baltice, la care contribuie şi România. A subliniat importanţa creşterii eficienţei şi coerenţei prezenţei înaintate pe tot flancul estic, precum şi între aceasta şi măsurile de întărire a posturii de descurajare şi apărare pe flancul sudic”.
19904857_1546410165411934_937316837_n 19904667_1546409898745294_650151000_n 19894079_1546410055411945_968310875_n



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor