„De azi 05.09.2016 va înceta atât calitatea de prim-vicepreşedinte a filialei Arad cât si calitatea de membru al Partidului România Unită. Pe această cale mulţumesc prietenilor,colegilor,presei,familiei şi tuturor celor care m-au susţinut şi vă doresc tuturor ca dorinţele să devina realitate.Cu respect, acelaşi Nicu Nistor”, a scris Nistor pe Facebook. Contactat telefonic, Nicu Nistor a declarat: „am demisionat din motive personale, nu am ce reproşa cuiva şi nu regret că m-am implicat din punct de vedere politic. Am făcut-o pentru că am considerat că este datoria mea, ca român, să încerc să fac ceva şi îi îndemn pe toţi cei care se consideră cu adevărat români să se implice, atâta cât pot şi pentru câtă vreme consideră că pot să o facă. Pentru că, oricum, ceva tot rămâne”, a declarat Nicu Nistor. Alături de actualul preşedinte al PRU Arad, Adrian Mureşan, Nicu Nistor a fost fondator al filialei arădene şi al Patrulei lui Ţepeş, care a desfăşurat numeroase acţiuni caritabile, ăndeosebi la adăpostul de noapte de pe 6 Vânători, dar şi pentru oamenii străzii.
Demisie la vârf din PRU Arad
Demisie la vârf din PRU Arad
Prim-vicepreşedintele Partidului România Unită, filiala Arad, Nicu Nistor, şi-a anunţat demisia din funcţie şi din partid.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
UT Arad
Conducerea clubului UTA nu a stat pe gânduri și a făcut deja recurs la decizia Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal. De altfel, încă de ieri, de la primul comunicat dat de club, s-a specificat faptul că se va face recurs.
UT Arad
„Am făcut recurs și sunt ferm convins că se va ridica această suspendare”.
Evenimente
Sâmbătă, 30 martie, parcarea Hotelului Continental va găzdui piesa de teatru „Operele complete ale lui Shakespeare”.
Local
Evenimentul s-a desfășurat sub genericul „Biblioteca vie” și a adus în dezbatere câteva tematici ale domeniului, în cadrul celor 7 workshop-uri organizate pe data de 27 martie.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin nu are prevăzută deocamdată o întâlnire cu familiile victimelor atacului asupra sălii de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova, atentat care a avut loc săptămâna trecută şi s-a soldat cu 143 de morţi, a anunţat joi Kremlinul, informează AFP.
1
ARADON Sport local
ARAD. După Campionatele Naționale Regionale de la Tg Mureș (16-17.03.2024) și Oradea (23-24.03.2024), Clubul Sportiv Şcolar Gloria Arad (antrenori: Sebastian Lucaci, Silviu Haș și Csaba Nagy) are 14 înotători calificați la Campionatele Naționale din această vară.
ARADON Sport local
ORADEA. Grupele de copii și cadeți de la Clubul Sportiv Municipal Arad (antrenori Daria Barta, Viorel Bitang și Martin Liptak) au participat în ultimele două weekenduri, la Oradea, la Campionatele Naționale Regionale, etape de calificare pentru Campionatele Naționale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!