Dependenţi de… iarbă

UTA şi-a anulat amicalul cu divizionara secundă FC Sibiu, din cauza lipsei unui teren practicabil. Alb-roşii s-a plimbat mai bine de o oră, vineri dimineaţa, pentru a găsi un teren practicabil pe care să dispute partida de verificare cu FC Sibiu.

Ceea ce au găsit jucătorii şi oficialii arădeni au fost doar sloiuri de gheaţă, şi multă apă, adică suprafeţe care puneau în pericol integritatea sportivilor. „Suntem de râs, nu avem nici un teren bun în Aradul ăsta şi uite aşa, devenim dependenţi de iarbă”, spune unul dintre jucătorii arădeni, care tânjeşte după vremea caldă, pentru a putea evolua pe o suprafaţă acoperită cu iarbă.

În acelaşi timp, Marcel Coraş, directorul sportiv al clubului, propunea ceva interesant: „eu zic să jucăm virtual”, asta la câteva minute după ce s-a luat decizia anulării partidei.

În schimb, UTA a jucat sâmbătă, la Horia, în compania divizionarei D din localitate, echipă pe care a învins-o cu 2-1. Singura noutate din lot este Lupău, un jucător venit de la Oradea, dar Borugă mai pregăteşte „cel puţin două surprize, un atacant şi un fundaş lateral”, spune tehnicianul, care a împlinit ieri vârsta de 50 de ani.

Lucian Dănilă



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !